Hagi dezvăluie ce fotbalist și-a dorit foarte mult la Farul: E un decar veritabil

Hagi dezvăluie ce fotbalist și-a dorit foarte mult la Farul: E un decar veritabil
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că că speră ca echipa sa să fie prima care învinge FC Voluntari în acest an, partida de sâmbătă fiind una importantă în lupta pentru accederea în play-off-ul Ligii I de fotbal.

„Timpul e scurt, trebuie să ne recuperăm cât mai bine şi cât mai repede. Jucăm din trei în trei zile, trebuie să facem un meci foarte bun, pentru că întâlnim un adversar într-o formă foarte bună. Sunt într-un moment foarte bun. Sperăm să fim prima echipă care câştigă cu ei. Avem nevoie de cele trei puncte, de victorie, în lupta noastră de a încerca să intrăm în play-off. Nimic nu e uşor, dar suntem pregătiţi şi de acest meci. Noi trebuie să ne pregătim cât mai bine pentru acest meci, este un meci fundamental pentru noi deoarece jucăm acasă. Încercăm să luăm cele trei puncte, mai ales că această săptămână este una importantă pentru noi şi sperăm să arătăm bine în toate cele trei meciuri”, a declarat Hagi.

ADVERTISING

El a afirmat că este conştient de valoarea lui Constantin Budescu, pe care şi l-a dorit la echipă, dar nu a avut bugetul necesar pentru a-l cumpăra.

"Budescu este un jucător pe care mi l-am dorit de mult, el ştie asta, dar nu am avut un buget foarte mare să pot lua jucători cu o cotă mare. El are statutul lui, e un decar veritabil care poate face diferenţa. Atunci când a avut un mediu bun a demonstrat asta. Îi urez baftă, mai puţin mâine, să fie mai puţin inspirat", a afirmat Hagi.

Tehnicianul speră ca publicul constănţean să fie alături de echipă chiar dacă în ultima perioadă rezultatele nu sunt mulţumitoare.

ADVERTISING

"Sperăm ca publicul să vină şi să fie alături de noi. Chiar dacă rezultatele nu sunt pozitive, nu sunt ceea ce ne aşteptam, ei sunt lângă noi şi ăsta e un lucru mare, că ne susţin. Înseamnă că sunt mulţumiţi de noi şi sperăm să le aducem satisfacţii", a mai spus Gheorghe Hagi.

Partida Farul Constanţa - FC Voluntari, din cadrul etapei a 26-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 14:00, la Ovidiu.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!