Gruparea din Superliga care a fost pe punctul să-l deturneze pe Nicolae Stanciu: ”Ne-au luat-o înainte”

Gruparea din Superliga care a fost pe punctul să-l deturneze pe Nicolae Stanciu: ”Ne-au luat-o înainte”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Căpitanul echipei naționale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, 31 de ani, a ajuns la un acord cu echipa patronată de Dan Șucu în Italia, Genoa 1893, unde va ajunge din vară, după ce contractul cu arabii de la Damac FC se va termina.

Totuși, gruparea din Italia nu a fost singura care și l-a dorit pe român. După ce căpitanul echipei naționale a avut un mesaj prin care a confirmat acest transfer, sâmbătă seara, la conferința de presă ce a urmat partidei Rapid – Craiova din Liga 1, scor 1-2, după un gol decisiv venit în ultima secundă prin Mitriță, antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi a anunțat o veste interesantă.

Mirel Rădoi a recunoscut că l-a vrut pe Nicolae Stanciu în Bănie: ”Foarte bună mutarea lui Stanciu. Cred, că dacă nu se întâmpla acum, era o mare bătălie pentru toate echipele din Superliga. Chiar și Universitatea Craiova lua în calcul o ofertă pentru Nicușor Stanciu. Dar ne-au luat-o înainte, pentru că noi am fost concentrați acum să creăm un profil de jucător pe fiecare poziție, și abia după să încercăm să abordăm jucători când suntem aproape de finalul campionatului. Focusul nostru acum este pe Cupă și campionat și nu facem în momentul de față oferte pentru jucători. Când vom termina profilul jucătorilor pe fiecare poziție o să vedem.

Dar este un jucător interesant, care cu siguranță s-ar impune în România. Este un jucător pe care îl apreciez foarte-foarte mult, am lucrat cu el acum 10 ani, un jucător care în afara terenului este senzațional, familist formidabil, un jucător cu foarte multe calități, un jucător care poate să acopere multe poziții”, a spus Mirel Rădoi în fața jurnaliștilor.

Mirel Rădoi și Nicolae Stanciu au lucrat împreună la FCSB între iunie 2015 și noiembrie 2015, dar și la echipa națională între noiembrie 2019 și noiembrie 2021.

Craiova este lideră acum în Liga 1, cu 32 de puncte, două peste CFR Cluj și trei peste campioana FCSB.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!