Ce au reușit instituțiile, unele din țară și mai ales cele din UE, pot să întoarcă acum din drum politicienii de la București, care pot sta de partea bună a democrației, cu condiția ca asta să nu le clatine putere.
Or, Marcel Ciolacu se vede acum în această poziție ingrată.
A pierdut alegerile în mod istoric, prima dată când PSD nu a reușit să se califice în al doilea tur de scrutin, și ar vrea să se salveze prin Trump, înțelegând prea puțin mizele pe care le-au pus cu toții pe masă: SUA, Europa, Uniunea Europeană.
„E o tâmpenie tipic românească să ataci America”, a declarat Marcel Ciolacu, explicând că „un parteneriat atât de stabil și solid ca cel pe care îl avem cu SUA” nu trebuie pus sub semnul întrebării doar pentru că unora „nu le convine” că Statele Unite „au oprit robinetul a milioane de dolari care intrau culmea ca să influențeze politica internă a anumitor state”.
În pofida unui asalt grav asupra instituțiilor și proceselor democratice, dus cu eforturile conjugate ale unor grupări retrograde din interior, ale Kremlinului și ale noii administrații americane, care a simțit vulnerabilitatea de la București și s-a înscris la profit, România a reușit să se repună pe picioare și a reînceput, timid, procesul de relegitimare democratică.
Sunt câteva lucruri care fac parte din această strategie de revalidare instituțională:
- Acțiunile întreprinse de președintele interimar Ilie Bolojan de a desprinde instituția prezidențială de paradigma iohannistă, cu dublu scop: canalizarea percepției negative și a resentimentului social în direcția fostului președinte și apoi corectarea acelor indicatori negativi, care au transformat instituția prezidențială, în percepția colectivă, într-o sinecură maximală, pentru interesele personale ale celui care ocupă funcția.
Din acest registru face parte transparentizarea – deschiderea fizică a instituției, prin includerea ei în circuitul de vizitare și deschiderea rapoartelor privind cheltuielile cu deplasările ale lui Klaus Iohannis și reluarea atribuțiilor prezidențiale, prin declarații, conferințe, participări la dezbaterile cruciale pentru situația geopolitică în care ne aflăm.
Din acest punct de vedere, Ilie Bolojan are rolul unui funcționar real al statului și, până acum, l-a îndeplinit mai mult decât onorabil, fără tușe populiste prea groase. Mai mult chiar, se dovedește capabil să tempereze tonalitățile electoral-zgomotoase ale celorlalți politicieni.
- Luările de poziție ale mai multor ambasade europene, care au ținut astfel spatele României în fața asaltului triplu, venit dinspre Moscova, retrograzii din subteranele socio-politice românești și Washington.
Declarațiile ritualice ale multor aliați europeni, de încredere în democrația de la București, nu s-au adresat doar românilor, ci și investitorilor europeni și cetățenilor europeni în general.
Statele europene, chiar și Ungaria dusă de Viktor Orban mai aproape de curtea lui Putin decât de Bruxelles, au înțeles că Bucureștiul a fost un experiment și că, odată reușit, Rusia va extinde acest asalt generalizat și în alte state europene, care au reușit, în cele din urmă, să izoleze forțele anti-democratice, anti-UE și, dacă nu fățiș rusofile, anti-ucrainene.
Cum explică Anton Șehovțov, analist specializat în instrumentele de manipulare ale Rusiei din Occident, într-un interviu acordat spotmedia.ro:
“România, anterior, nu se afla în centrul atenției Rusiei. Dar, aparent, agenții ruși, factorii de decizie ruși au identificat România ca un loc interesant pentru a acționa, dar și pentru a experimenta.
Un alt aspect este că România este considerată de unele firme rusești ca o țară de tranzit pentru propaganda care vizează state precum Franța.
De exemplu, unele narațiuni ar putea fi create inițial, desigur, de ruși, de Kremlin, și apoi transferate în Moldova, din Moldova în România și din România în Franța. Așadar, acum fenomenul acesta este peste tot și cred cu tărie că trebuie să începem să considerăm această interferență rusă ca pe un zgomot de fond. Se aude peste tot.
Dar asta nu înseamnă că poate explica chiar tot ceea ce se întâmplă, toate problemele, toate evoluțiile negative din democrațiile europene. /…/
Faptul că J.D. Vance a evidențiat cazul României se datorează faptului că anularea întregului proces electoral prezidențial este ceva imens. Așa ceva nu se întâmplă prea des în democrații.
Și acest lucru a creat o vulnerabilitate pentru Europa, nu doar pentru România, ci pentru întregul proiect al UE. România, în acest sens, a devenit o țintă ușoară pentru a vorbi negativ despre democrația liberală și despre Europa.
România – sau mai bine zis autoritățile române – au creat o slăbiciune care poate fi exploatată de adversarii UE pentru a submina și a slăbi Uniunea. Acesta este motivul pentru care, în opinia mea, J.D. Vance a decis să evidențieze cazul României.”
Faptul că manipulatorii – Moscova, Beijing sau alții – au fost prinși „cu mâna în borcanul de dulceață”, cum spunem în franceză, înseamnă că în alte democrații se vor lua măsuri să nu se repete, a constatat și istoricul francez Thierry Wolton, specializat în Rusia și KGB, imediat după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie:
“Dacă România a fost un cobai și experimentul a eșuat – ceea ce pare să fie cazul acum, ținând cont de situație – nu este o notă prea bună pentru manipulatori. Pentru a repeta în celelalte democrații din Europa Centrală și de Est, la ele mă gândesc mai ales, deoarece mă îndoiesc că operațiuni atât de grosolane pot avea loc în democrații vechi, precum cele din Anglia, Franța sau Italia. Deși, deși…
Faptul că ați fost cobai și că acest lucru s-a văzut clar nu este ceva bun pentru cei care doresc să reproducă situația. Știm bine acum că manipulările pot lua forme foarte diverse, cum s-a văzut deja la alegerile din Anglia sau SUA, care au fost influențate de rețele sociale sau chiar de roboți care apelau telefoane”.
Așadar, încă o dată în istoria recentă, Uniunea Europeană ține spatele României și încearcă să pareze loviturile care vin dinspre Moscova și Washington, necoordonat, dar cu o miză comună: discreditarea democrației clasice, liberale și întărirea taberei autocrațiilor de tip nou.
Tot ce trebuia să facă autoritățile române e să se comporte discret și totuși funcțional, să facă radiografia vulnerabilităților instituționale care au pus nu doar țara noastră, ci și UE într-o poziție de slăbiciune față de Rusia.
Până la un punct, au reușit.
Problema e că acest punct este pus chiar de prim-ministrul României, care nu are nici măcar scuza mediocră că are un comportament electoral, pentru că nu candidează direct.
Astfel, vulnerabilizarea politicii externe prin slăbirea ministrului de resort Emil Hurezeanu și preluarea tonului și mesajelor trumpiste, de la cele radical conservatoare la expresii de forță, nu fac decât să arate UE și statelor europene care țin spatele României, și nu prin mesaje, ci prin investiții și asigurarea unui loc la masa decidenților UE, că politicienii de la București sunt mult prea preocupați de salvarea individuală ca să le mai pese sau măcar să înțeleagă istoria mare în care și își caută supraviețuirea la resursele puterii.