Formula 1 se pregătește de definitivarea formatului curselor de sprint din 2024

Formula 1 se pregătește de definitivarea formatului curselor de sprint din 2024

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) şi Formula 1 au stabilit, la începutul lunii decembrie, cele şase Mari Premii care vor include şi curse de sprint, însă sistemul de competiţie nu a fost însă fixat, iar cele două organizaţii urmează să aibă întâlniri cu echipele şi poate şi cu piloţii, până în februarie, pentru a reorganiza din nou programul, pentru a treia oară, şi a face câteva modificări, scrie cotidianul sportiv Marca.

Primele curse de sprint ale sezonului 2024 vor avea loc în China şi la Miami (Florida), iar celelalte patru locaţii sunt Austria, Austin (Texas), Brazilia şi Qatar.

ADVERTISING

"Calendarul a rămas cu şase curse de sprint. Vom avea o reuniune la începutul lunii februarie, în care ne propunem să vorbim despre câteva schimbări operaţionale legate de managementul parcului închis şi, de asemenea, de un alt format. Nu pot să anticipez mai mult, mi-aş dori, dar mai întâi trebuie să ajungem la un acord, să îl semnăm şi să îl punem în practică, a declarat CEO-ul Formule 1, Stefano Domenicali, pentru Radio 1 Italia.

Nimic nu este deocamdată clar, cu excepţia faptului că cele şase curse de sprint, care elimină tradiţionala zi de antrenamente libere de vineri, sunt foarte apreciate de public, întrucât în acele weekend-uri numărul de spectatori se dublează în zilele de vineri.

ADVERTISING

Dacă publicul apreciază foarte mult cursele de sprint, dovadă fiind şi faptul că numărul spectatorilor se dublează în zilele în care acestea înlocuiesc obişnuitele antrenamente libere de vineri, piloţii nu sunt la fel de încântaţi, considerând că toate aceste schimbări frecvente nu fac decât să bulverseze sportul lor.

Unu dintre cei mai vehemenţi critici ai curselor de sprint este chiar campionul mondial en titre, olandezul Max Verstappen (Red Bull). "Ei fac ce vor. cred că inventează lucruri pentru că nu prea ştiu ce să facă din nebunie, în loc să menţină normalitatea. De ce sportul ăsta trebuie să fie brusc diferit? În alte sporturi se schimbă regulile tot timpul sau se face dintr-o dată un meci de 30 de minute? Chiar nu înţeleg asta", a declarat Verstappen după ultima cursă de sprint a sezonului 2023, desfăşurată în Brazilia.

ADVERTISING

Domenicali este însă clar: cursele de sprint vor continua să figureze în programul Marelui Circ, pentru că sunt pe placul celor care plătesc pentru a urmări Formula 1 la televizor.

"Datele arată că există interes pentru cursele de sprint. Noilor fani ai Formulei 1 nu le place conceptul de a dedica o zi întreagă doar antrenamentelor, din punct de vedere sportiv nu sunt interesaţi. Nu trebuie să uităm că multe sporturi se schimbă. Toate, inclusiv NBA sau baseball-ul, sunt foarte atente la ceea ce se întâmplă în lume. Iar noi am fost printre primii care au făcut acest lucru", a subliniat Stefano Domenicali.

Noua ediţie a Campionatului Mondial de Formula 1 va debuta pe 2 martie în Bahrain.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇