FCSB primește o veste excelentă înaintea plecării în cantonament.
Campioana României, FCSB, a scăpat de emoții în privința lui Daniel Bîrligea (25 de ani), golgheterul echipei.
Potrivit Golazo, Bîrligea nu a suferit nicio accidentare gravă după ce a acuzat probleme musculare la jocul cu Austria (1-2, în preliminariile CM 2026). El a fost supus unui RMN, care a arătat că nu există nicio leziune gravă, iar atacantul va putea fi la dispoziția antrenorilor în cantonament.
Daniel Bîrligea nu se află în lotul ales de Mircea Lucescu pentru meciul cu Cipru, a doua partidă a lunii din preliminariile Cupei Mondiale.
FCSB pleacă în cantonament, în Olanda, pe 20 iunie.
Daniel Graovac, Denis Alibec (anunțați oficial) și Dennis Politic sunt jucătorii pe care FCSB i-a transferat în această vară.