FCSB a rezolvat singura dilemă pe care o avea înaintea meciului cu Universitatea Craiova.
Roș-albaștrii aveau de ales pe cine vor titulariza în spatele lui Daniel Bîrligea, iar Florin Tănase va fi păstrat pe banca de rezerve.
„Înclin să joace Cisotti o repriză, iar Tănase a doua repriză. Nu vreau să mai fac tâmpenii, să-l bag pe Baba sau pe Edjouma. Chiricheș nu poate să ducă mai mult de 75 de minute”, a spus Gigi Becali la Fanatik Superliga.
De asemenea, Adrian Șut este 95% recuperat și are șanse mari să fie titularizat contra oltenilor. În cazul în care nu va putea juca, în locul său va fi folosit titular Florin Tănase.
Mai mult, FCSB se pregătește și de revenirea lui Octavian Popescu direct titular după 5 luni.
Echipa probabilă de la FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Popescu, Răduțovic – Șut, Chiricheș – Miculescu, Cisotti, Tavi Popescu – Bîrligea.
Meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB va avea loc duminică, de la ora 21:00.