FC Botoșani a oficializat, sâmbătă, instalarea lui Flavius Stoican în funcția de antrenor principal al echipei.
„BINE AI VENIT, FLAVIUS STOICAN!
FC Botoșani anunță, oficial, numirea lui Flavius Stoican ca antrenor al echipei noastre, după ce, anterior în acest sezon, fusese tehnicianul celor de la CS Mioveni. În vârstă de 46 de ani, acesta le-a mai pregătit în cariera sa de antrenor pe Dinamo II, Chindia Târgoviște, Dinamo București, FC Voluntari, Zimbru Chișinău, Pandurii Târgu-Jiu, Poli Iași, Petrolul Ploiești, Viitorul Pandurii Târgu-Jiu și FCU Craiova.
Îi dorim mult succes noului nostru antrenor și îi dorim să aibă parte de cât mai multe realizări pe banca tehnică a echipei noastre! Hai, Botoșani", se arată într-un comunicat al echipei.
12 este locul pe care FC Botoșani îl ocupă în clasamentul din Superligă.