FCSB și Rapdi au pe lista de transferuri același jucător, pe care, însă, clubul de care aparține nu vrea să-l vândă.
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a vorbit despre situația lui Marius Ștefănescu (25 de ani), fotbalist dorit de FCSB și Rapid, și a anunțat că nu este de vânzare.
Dioszegi a lăsat înțeles că neînțelegerile în privința prețului au dus la decizia luată în privința fotbalistului pe care îl vor Gigi Becali și Dan Șucu, patronii de la FCSB, respectiv Rapid.
"Nu-l vindem pe Ștefănescu. Fiecare are un preț, dar… Când te duci la un târg și vrei să vinzi un porc, pentru cel care vinde e 10 milioane, pentru cel care cumpără, e unul. Glumim puțin! Dacă nu e de vânzare, n-are preț", a spus Laszlo Dioszegi, după Sepsi - Rapid 0-0, citat de Digi Sport.
Transfermarkt îl cotează pe Marius Ștefănescu la 1,2 milione de euro în prezent.