Dan Petrescu a găsit vinovatul pentru jocul slab al lui CFR Cluj

Dan Petrescu a găsit vinovatul pentru jocul slab al lui CFR Cluj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dan Petrescu a vorbit despre meciul slab făcut de CFR Cluj contra celor de la Farul Constanța.

Antrenorul campioanei a afirmat că el este de vină pentru jocul slab al echipei și spune că victoria a fost norocoasă.

"Am suferit mai mult, nu puțin. În prima repriză, a fost mult mai bună Farul, au avut trei ocazii mari. Jocul lor a fost mai bun și mai eficient. La pauză, am făcut niște schimbări de sistem și de jucători. S-a îmbunătățit jocul, nu cred că Farul a avut vreo ocazie în repriza a doua. Am marcat un gol foarte important pentru ce va veni. Mă bucură doar victoria, asta e clar. Cei care au intrat pe teren pe parcursul meciului au făcut diferența. În al doilea rând, cred că fanii au un mare merit pentru această victorie, vreau să le mulțumesc. Fără ei nu puteam să câștigăm astăzi, chiar ne-au împins de la spate.

ADVERTISING

Trebuie să câștigăm la Argeș și, dacă ne prezentăm ca în prima repriză, șansele sunt mici. Dar sincer vă spun… în prima repriză e vina toată a mea. Am pregătit meciul cu trei fundași și în ultima clipă m-am schimbat. Le-am spus la pauză 'Chiar dacă jucăm cum jucăm, nu e vina voastră'. E vina mea și am recunoscut. Am avut noroc, că a ieșit bine, altfel eu eram principalul vinovat. Chiar am făcut o greșeală că n-am jucat cu echipa care a jucat în repriza a doua", a spus Dan Petrescu, potrivit DigiSport.

ADVERTISING

Amintim că CFR Cluj a învins-o pe Farul, scor 1-0, după un gol marcat de Birligea în partea secundă.

După acest rezultat, CFR Cluj are 51 de puncte, cinci peste FCSB, care astăzi o va întâlni pe FC Argeș.

Etapa următoare, CFR Cluj se va duela cu FC Argeș în deplasare, iar FCSB va merge la Universitatea Craiova.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!