Cunoaștem toate jucătoarele care vor participa la Turneul Campioanelor 2022

Cunoaștem toate jucătoarele care vor participa la Turneul Campioanelor 2022
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea de tenis Maria Sakkari (Grecia, 6 WTA) şi-a asigurat prezenţa la Turneul Campioanelor, care reuneşte cele mai bune opt jucătoare de tenis ale sezonului, după ce a învins-o vineri seara, în trei seturi, 6-1, 5-7, 6-4, pe rusoaica Veronika Kudermetova (12 WTA, favorită nr. 8), în sferturile de finală ale turneului de la Guadalajara (Mexic), turneu WTA 1.000 dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari.

Sakkari, favorită nr. 4, s-a impus după un meci de două ore şi 36 de minute, şi va evolua în semifinale contra jucătoarei din Cehia, Maria Bouzkova (38 WTA), care s-a calificat în penultimul act al competiţiei profitând de retragerea adversarei sale din sferturi, Anna Kalinskaia (Rusia, 73 WTA).

ADVERTISING

Sakkari a obţinut ultimul bilet la Turneul Campioanelor, ce va debuta pe 31 octombrie la Fort Worth (Texas), unde vor mai participa poloneza Iga Swiatek, tunisianca Ons Jabeur, americancele Jessica Pegula şi Coco Gauff, jucătoarea franceză Caroline Garcia, rusoaica Daria Kasatkina şi belarusa Arina Sabalenka.

La Guadalajara, în cealaltă semifinală, se vor înfrunta Victoria Azarenka (Belarus, 37 WTA) şi Jessica Pegula (SUA, 5 WTA, favorită nr. 3). 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇