Cum se simte Barnabas Varga după accidentarea înfricoșătoare de la EURO 2024

Cum se simte Barnabas Varga după accidentarea înfricoșătoare de la EURO 2024
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atacantul ungur Barnabas Varga, evacuat duminică seara pe targă, în minutul 68 al partidei Scoţia – Ungaria (0-1) de la EURO 2024, a suferit o fractură facială care va necesita o operaţie, după o cădere violentă în careul scoţian care a dus la întreruperea meciului mai multe minute, scrie AFP.

La o lovitură liberă care a aparţinut Ungariei, mingea a fost trimisă înalt în careu, iar atacantul de 29 de ani care s-a înălţat pentru lovitura de cap a aterizat pe ceafă după ce s-a lovit de portarul Scoţiei, el fiind imediat plasat într-o poziţie laterală de siguranţă de către colegii săi şi părând incapabil să se mai mişte.

ADVERTISING

După mai mult timp, el a fost scos de pe teren de către echipa medicală pe targă, în aplauzele suporterilor ambelor naţionale.

"Situaţia a fost confuză. Ceea ce mi-au spus jucătorii a fost că la acel moment Barni părea să nu fie conştient. Toată lumea era aşadar foarte îngrijorată de starea lui şi, de asemenea, de faptul că medicii au intervenit după secunde bune de ezitare, asta putem spune", a declarat selecţionerul Ungariei, Marco Rossi în noaptea de duminică spre luni. "În prezent, el nu mai este în pericol, probabil va intra în operaţie având o fractură în zona pometelui. Dacă vom ieşi din grupe, el sigur nu va mai face parte din lot", a adăugat selecţionerul.

ADVERTISING

Potrivit informaţiilor de la postul german Magenta TV, Varga era conştient şi vorbea în momentul transportului său la spitalul din Stuttgart.

"A fost teribil. A fost un moment groaznic să-l văd pe Barnabas în acea stare. Din fericire, el este stabilizat, va fi operat, îi dorim recuperare rapidă", a spus şi coechipierul său, Roland Sallai, la o conferinţă de presă, faza de pe gazon amintind de stopul cardiac suferit pe teren de danezul Christian Eriksen la EURO 2020.

Selecţionata Ungariei mai speră la calificarea în optimile de finală, după ce a învins dramatic Scoţia cu 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stuttgart Arena, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.

ADVERTISING

Unicul gol a fost marcat de Kevin Csoboth (90+10), pe contraatac.

Scoţia părăseşte turneul, ocupând ultimul loc în grupă, în timp ce Ungaria, care are trei puncte şi golaveraj negativ (2-5) va trebui să aştepte celelalte rezultate pentru a afla dacă se află printre cele patru formaţii norocoase de pe locul al treilea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇