Cine este atacantul străin care vine să o salveze pe CFR Cluj

Cine este atacantul străin care vine să o salveze pe CFR Cluj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj dorește să își acopere ofensiva după plecarea lui George Țucudean și după ratarea transferului lui Sergiu Buș, care a ales marea rivală FCSB.

Campioana României dorește să își rezolve această problemă din avanposturi, având în vedere că în acest moment se mai poate baza doar pe 2 vârfuri: Mario Rondon și Lacina Traore, ultimul care şi-a păstrat statutul de rezervă, după ce nu a convins odată cu revenirea sa în Liga 1.

După ce Alexandru Păun a fost primul infectat cu coronavirus, a izbucnit un adevărat focar în lotul și staff-ul clujenilor, care acum au ajuns la 26 de oameni infectați cu COVID-19.

ADVERTISING

Atacantul venit să salveze situația este un ghanez, Mumuni Shafiu, în vârstă de 25 de ani, jucător african care s-a aflat în probe la CFR la începutul lui 2020, înainte de izbucnirea pandemiei.

Ardelenii i-au transmis atunci că îl vor transfera la vară, iar acum Shafiu și-a rezolvat problemele contractuale cu echipa Ashanti Gold, unde a fost și căpitan, după cum anunță portalul ghanaweb.com.

În actualul sezon, Shafiu a marcat de 9 ori în 32 de meciuri: "Voi semna cu CFR Cluj după ce se va termina pandemia de coronavirus”, anunţa cu mare pompă jucătorul african, în urmă cu câteva săptămâni, conform sursei citate mai sus.

ADVERTISING

Rămâne de văzut când va sosi ghanezul în România pentru a semna oficial cu CFR, echipă care se află acum în lupta la titlu cu CSU Craiova, care are 4 puncte avans.

D.A.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇