Alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis vor avea loc în cadrul Adunării Generale programate la data de 10 februarie, de la ora 12:00, la Centrul Naţional de Tenis din Capitală, se arată în convocatorului publicat pe site-ul oficial al FRT.
Aceasta este a treia programare a alegerilor, celelalte două din 27 octombrie şi 14 decembrie fiind amânate din cauza lipsei de cvorum.
Pentru a fi întrunit cvorumul decizional era nevoie de două treimi din numărul total al membrilor cu drept de vot. La prima Adunare Generală de alegeri au fost prezenţi 46, iar la a doua doar 26 din totalul de 421 de membri afiliaţi. Conform statutului FRT, la cea de-a treia programare a alegerilor nu se va mai ţine cont de cvorum şi se va putea vota chiar şi dacă este prezent un singur membru afiliat.
Pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis şi-au depus candidaturile cinci persoane: George Cosac, Dumitru Hărădău, Tudor Napoleon Spartacus Iacov, Răzvan Itu şi Mihai Rusu.
Funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis este vacantă după demisia lui Ion Ţiriac din 26 iulie 2021. De la acea dată, preşedinte interimar al FRT a fost George Cosac.
Ion Ţiriac fusese ales la 19 iunie 2019 în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri. La momentul respectiv, el declara că va sta în această funcţie doar şase luni, perioadă în care va avea ca obiective schimbarea statutului FRT şi clarificarea situaţiei fondurilor financiare de la MTS.