CFR Cluj are un nou jucător la dispoziție

CFR Cluj are un nou jucător la dispoziție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj are încă un jucător la dispoziție pentru finalul sezonului.

Președintele Cristi Balaj a anunțat că, în cele din urmă, fundașul Lovro Cvek va fi trecut pe lista cu jucători eligibili pentru Liga 1.

"Cvek va fi inclus pe listă. Pentru că excepția dispusă de FIFA e de fapt o recomandare, nu o regulă care trebuie implementată obligatoriu în toate țările, așa am înțeles. E o decizie care trebuie respectată.

Inițial, credeam că putem să-l adăugăm pe listă pe jucător, dar, într-un final, Cvek va înlocui un alt fotbalist de pe listă pentru acest final de campionat. De-asta l-am adus, să ne ajute. Dan Petrescu va decide cine va ieși de pe listă și când Cvek va putea juca”, a declarat Balaj pentru GSP.ro.

ADVERTISING

Conform surselor SpotMedia, cele mai mari șanse să iasă de pe listă le are brazilianul Roger, adus de la UTA Arad.

Campioana l-a transferat pe croatul Lovro Cvek (26 de ani) de la Zorya Lugansk acum o lună, însă are probleme în încercarea de a-l legitima.

Cvek mai avea contract cu Zorya Lugansk până la sfârșitul sezonului actual.

Cotat la 800.000 de euro de site-ul transfermarkt.com, Lovro Cvek poate evolua atât ca mijlocaș central, cât și ca fundaș central, iar în acest sezon a disputat 21 de meciuri.

ADVERTISING

El a mai trecut pe la NK Vazdin, DNS Zavrc, NK Aluminij, NK Celje și FK Senica.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!