Cât de aproape este Bilel Omrani să meargă la FCSB după ultima ofertă făcută de Gigi Becali: „Poate semna la orice oră”

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB vrea să dea lovitura și să-l aducă pe marele atacant al celor de la CFR Cluj, francezul Bilel Omrani, cel aflat în ultimele 6 luni de contract cu campioana din Ardeal.

De acest lucru vrea să profite și patronul Gigi Becali, care a anunțat că a făcut deja o primă ofertă fostului vârf de la Marseille, în vârstă de 28 de ani:

„Omrani a cerut 40.000 de euro salariu și 500.000 la semnătură. Eu nu i-am dat atât. Nu i-am dat nici foarte aproape de ce a cerut el, dar nici foarte departe. Adică, la salariu sunt aproape, dar la semnătura i-am dat cam jumătate din ce a cerut (n.r.: mai exact suma de 250.000).

A cerut mai mulți bani decât oferta pe care i-am făcut-o. N-am bătut încă palma. Cel mai bine e să facem ca ei, să semnăm cu Omrani și să nu spunem, cum a făcut CFR cu Bălgrădean. Oricum, poate semna la orice oră, pentru că a intrat în ultimele 6 luni de contract cu CFR”, au fost vorbele spuse de Becali la DigiSport, după meciul remizat de echipa sa în deplasare la CS Mioveni, scor 1-1.

ADVERTISING

Omrani joacă de peste 5 ani la Cluj, acolo unde a bifat deja 199 de partide, 47 de goluri, plus 28 de asissturi.

CFR Cluj va evolua duminică seara acasă cu Rapid București și se poate distanța la 8 puncte de FCSB.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!