Caroline Wozniacki a luat atitudine după ce Simona Halep a fost suspendată timp de 4 ani pentru dopaj.
Sportiva daneză a afirmat că este revoltător că procesul Simonei Halep a durat atât. De asemenea, Wozniacki s-a arătat deranjată și de reacțiile unor sportive care au criticat-o pe Simona Halep.
"În primul rând, sunt împotriva tuturor acestor nedreptăți, reprezentate de întârzierile cazului. Procesul trebuie să fie mult mai rapid! E prea greu din punct de vedere emoțional pentru sportivi să trăiască în incertitudinea aceasta.
Reacțiile rivalelor afectează opinia publică. Ar trebui să existe mai mult respect, cel puțin până la verdictul final. Toată lumea ar trebui să trateze cazul exact în funcție de verdictul final, fără presupuneri", a spus Caroline Wozniacki pentru Sports Illustrated.
Mai mult, Wozniacki a afirmat că Simona Halep nu trebuie privită ca o trișoare si avertizează ca verdictul ii distruge viața. În opinia ei, vinovații ce trebuie să plătească sunt cei din echipa lui Patrick Mouratoglou.
"Dacă e contaminare, atunci e doar o contaminare, nu o întreagă carieră bazată pe înșelăciune! Cum pot sportivii acuzați să se întoarcă la sport dacă toată lumea îi tratează ca pe niște trișori? Îi distrugeți viața și cariera din cauza unei contaminări! Oricine ar putea fi în aceeași situație!
Nu este deloc corect ca sportivii să primească toată pedeapsa fără echipă. Ei angajează persoane care să facă munca pentru ei; nu sunt experți în nutriție sau în chimie. Staff-ul ar trebui să primească cea mai mare parte a pedepsei… Este responsabilitatea lor", a mai spus Wozniacki.