Antrenorul italian Carlo Ancelotti a devenit sâmbătă seara primul tehnician din istorie cu 5 Champions League cucerite.
Campioana Spaniei și a Europei a avut o primă repriză slabă și putea primi chiar mai multe goluri de la o Borussia Dortmund extrem de tenace și hotărâtă să dea totul pe teren pe Wembley. Ancelotti a vorbit după meci legat de schimbarea tactică pe care a făcut-o la pauză.
„În prima repriză, nu mi-a plăcut nivelul la care jucam. Am pierdut mingea prea des și în locul greșit. I-am lăsat pe cei de la Borussia Dortmund să joace așa cum au vrut ei, pe recuperare și tranziție. A fost foarte greu, mult mai greu decât am crezut că va fi. În prima repriză a trebuit să suferim, dar la pauză am luat măsuri. Asta am făcut! În a doua repriză am pierdut mingea mai puțin, am jucat mai bine. Dar toate astea sunt detalii nesemnificative. Am câștigat”, a spus Ancelotti, pe gazon, la finalul partidei, potrivit AS.
Italianul a ajuns la cinci trofee UCL acum, dintre care două cu AC Milan, câștigate în 2002/2003 și 2006/2007, plus alte trei alături de Real Madrid, în sezoanele 2013/2014, 2021/2022 și 2023/2024.
”Nu era nevoie să mă enervez, ci doar să clarific puțin lucrurile. Era clar cum a vrut să joace Dortmund, au jucat foarte bine și trebuia să avem echilibru pentru a gestiona această tranziție. Schimbarea sistemului a fost mai bună pentru noi, pentru a da un pic de concentrare la mijlocul terenului. Lucrurile au ieșit mai bine, atitudinea din a doua repriză a fost mai bună”, a mai adăugat Ancelotti, la conferința de presă de după joc.
Mai trebuie spus și că Luka Modrici, Toni Kroos, Nacho și Dani Carvajal au intrat în istoria fotbalului după Borussia Dortmund - Real Madrid 0-2. Ei au câștigat fiecare de șase ori Champions League și l-au egalat pe legendarul Paco Gento.
D.A.