Comisia de Etică de la ASE a confirmat plagiatul primarului din Alba Iulia: A copiat cuvânt cu cuvânt 40% din lucrarea de doctorat

Comisia de Etică de la ASE a confirmat plagiatul primarului din Alba Iulia: A copiat cuvânt cu cuvânt 40% din lucrarea de doctorat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă plagiatul în cazul tezei de doctorat a primarului din Alba Iulia, Gabriel Pleşa.

Zeci de pagini, reprezentând peste 40% din întreaga lucrare, au fost copiate, notează portalul abnews.ro, care publică documente în acest sens.

Comisia de Etică de la ASE a fost sesizată în luna aprilie de jurnalistul Alexandru Cristorian, care reclama o încălcare a normelor de etică universitară, acuzându-l de plagiat pe primar. 

ADVERTISING

„Fără să fi fost reevaluat fondul ştiinţific al tezei, se constată, în unanimitate, frauda în ştiinţă respectiv plagiatul în cadrul tezei de doctorat a dlui Pleşa Gabriel Codru, prin însuşirea de către acesta şi prezentarea drept creaţie personală a unui număr de aproximativ 97 de pagini de texte aparţinând altor persoane, din cele 240 de pagini ale acesteia (excluzând cuprinsul şi bibliografia) reprezentând o proporţie de 40,4% de preluări de pagini, cuvânt cu cuvânt, aparţinându-le doar surselor (autorilor) menţionate în sesizare, fără ca domnul Pleşa să fi citat în text aceste surse (şi, mai mult, fără ca aceste surse să fie indicate în lista bibliografică de la sfârşitul lucrării)”, se arată în hotărârea adoptată vineri, de Comisia de Etică de la ASE Bucureşti şi publicată de jurnalistul care a descoperit şi reclamat plagiatul. 

ADVERTISING

Alexandru Cristorian a reclamat că Gabriel Pleşa a plagiat, în lucrarea sa de doctorat datată din 2006, dintr-o lucrare de doctorat realizată în anul 2004, dintr-un studiu realizat de un profesor de la Universitatea Babeş Bolyai, din „Strategia naţională pentru ocuparea forţei de muncă” realizată de Guvernul României în anul 2004 şi de pe website-ul Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru. 

Pleşa nu s-a dus să dea explicaţii pentru plagiat

Conform documentelor emise de ASE, comisia care a analizat reclamaţia l-a convocat pe Gabriel Pleşa, în data de 10 mai, la o audiere pentru a-şi exprima un punct de vedere cu privire la acuzaţiile de plagiat, iar edilul a cerut acordarea „termenului legal de răspuns de 30 de zile de la data comunicării sesizării pentru a verifica toate acuzele şi a le răspunde cu temei”.

ADVERTISING

Comisia i-a răspuns edilului că s-a adresat persoanei fizice Gabriel Pleşa, nu unei autorităţi publice, membrii acesteia subliniind că asigurarea celor 30 de zile nu are aplicabilitate.

Totodată, comisia l-a convocat din nou pe Gabriel Pleşa, înştiinţându-l că poate participa la o discuţie cu membrii acesteia inclusiv pe platforma ZOOM, dar şi după o a treia convocare acesta nu s-a prezentat la discuţii pe tema acuzaţiilor de plagiat. 

În anul 2020, Gabriel Pleşa a fost ales primar la Alba Iulia sub sigla USR, dar anul acesta candidează din partea PNL, partid din care a făcut parte şi înainte de a deveni primar.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇