Cristina Negu are parte în continuare de mari ghinioane, după ce în ultima perioadă a fost infectată și cu noul coronavirus.
Cea mai bună handbalista din lume, aflată acum la 32 de ani, este indisponibilă acum pentru partida de duminică a lui CSM București, în jocul cu germancele de la Bietigheim din Liga Campionilor. Jocul are loc începând cu ora 17.00.
Neagu, care tocmai revenise pe teren după ce a fost infectată cu coronavirus, s-a accidentat la unul dintre antrenamentele premergătoare duelului contra ultimei clasate din grupa A.
Cristina Neagu s-a vindecat de coronavirus: Ce spune despre perioada în care a fost infectată
Sportiva româncă a fost lovită de colega sa Omoregie, care a căzut apoi pe piciorul lui Neagu, aceasta părăsind ședința de antrenament cu mari dureri, având o întindere la ligamentul colateral, urmând să fie absentă mai multe zile de pe teren, după cum scriu cei de la DigiSport.
În actuala ediție de Champions League, CSM București are trei victorii și o înfrângere, fiind pe locul 3, în timp ce germancele au 5 înfrângeri din tot atâtea partide.
În ultima partidă, singura jucată de Neagu după revenire, ea a fost a doua cea mai bună marcatoare a lui CSM în victoria din Ligă cu Ferencvaros (scor 25-19), cu 6 goluri înscrise.
D.A.
Iată ce mai poți citi azi pe SpotMedia.ro:
Cosmin Contra, reacție dură după un nou eșec al lui Dinamo: ”Îmi e rușine să port sigla asta!”
Ghinion pentru Loți Boloni, la debutul pe banca lui Panathinaikos (Video)
Guvernule, nu uita / Și acolo-i țara ta
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.