Accidentare de ultimă oră la FCSB: Un jucător s-a "rupt" înaintea debutului lui Reghecampf

Accidentare de ultimă oră la FCSB: Un jucător s-a "rupt" înaintea debutului lui Reghecampf
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB are probleme de lot înaintea meciului cu Oțelul Galați, programat sâmbătă, de la ora 21:30, pe Arena Națională din București.

Laurențiu Reghecampf, antrenorul care a preluat echipa în această perioadă, a anunțat că Aymen Boutoutaou și Ronny Labonne au probleme medicale înaintea partidei din campionat.

Boutoutaou s-a accidentat la antrenamentul de joi și are șanse mici să joace împotriva gălățenilor. În cazul lui Labonne, situația este incertă după ce acesta s-a întors obosit de la echipa națională.

ADVERTISING

Antrenorul roș-albaștrilor a explicat că Boutoutaou a suferit o accidentare ușoară la ultima ședință de pregătire și că prezența sa pe teren este puțin probabilă.

„Din păcate, ieri a suferit o mică accidentare (n.r. - Boutoutaou) și probabil mâine nu va fi la meci. Este un jucător foarte bun, ne vom baza pe el”, a declarat Reghecampf la conferința de presă.

Tehnicianul a vorbit și despre situația lui Ronny Labonne, care a revenit cu probleme după acțiunea echipei naționale.

„Ronny are o problemă, vom vedea astăzi la ce nivel este. A fost foarte obosit după traseul lui după echipa națională, vom vedea astăzi ce se întâmplă cu el. Dintre cei care au fost la echipa națională, doar Ronny este cu semnul întrebării, plus Aymen ieri la antrenamente, a avut o problemă mică”, a spus antrenorul FCSB.

ADVERTISING

Va putea Reghecampf să stea pe bancă la meciul cu Oțelul?

Pe lângă problemele de lot, FCSB așteaptă și clarificarea situației administrative a lui Laurențiu Reghecampf. Antrenorul a fost întrebat dacă va putea conduce echipa de pe bancă la partida de sâmbătă, în contextul situației legate de Universitatea Craiova.

Reghecampf s-a arătat optimist și a spus că așteaptă o decizie după ce datoria către clubul oltean a fost achitată.

„Nu cred că vor fi probleme, este vorba despre o comisie care trebuie să analizeze faptul că s-a plătit datoria către Universitatea Craiova și că am dreptul să stau pe bancă. Cu siguranță se va rezolva în cursul zilei de astăzi și mâine voi fi pe bancă. Sper!”, a declarat tehnicianul la conferința de presă dinaintea meciului cu Oțelul.

ADVERTISING

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google