Zeci de mii de refugiați au rămas în România, din care 18.000 sunt copii. Guvernul schimbă o lege pentru avioanele NATO (Video)

Zeci de mii de refugiați au rămas în România, din care 18.000 sunt copii. Guvernul schimbă o lege pentru avioanele NATO (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, la începutul ședinței de guvern, că până acum au ales să rămână în România peste 46.000 de refugiați din Ucraina, din care 18.000 sunt minori.

Mai exact, din cei peste 118.000 de refugiați care au intrat la noi în țară de la izbucnirea războiului, 70.026 au fost doar în tranzit și au părăsit România, în timp ce 46.435 au rămas, din care 18.000 sunt copii.

Totodată, 1.070 de cetățeni ucraineni au solicitat azil, iar dintre ei 476 au rămas în centrele de azil.

ADVERTISING

”Este important de precizat că am avut discuții și există țări ale UE care își oferă sprijinul pentru a putea să gestionăm cât mai bine și cât mai coerent activitatea la graniță și în interior cu tot ceea ce presupune logistica și resursa umană necesare pentru acest flux de refugiați care, putem să observăm, crește de la o zi la alta”, a anunțat Nicolae Ciucă.

Urmărește LIVE TEXT desfășurarea evenimentelor din cea de-a 7-a zi de război în Ucraina

Premierul a amintit că marți seară a avut o convorbire cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris, mulțumindu-i pentru susținere și discutând și despre modul în care evoluează situația de securitate în regiunea Mării Negre.

ADVERTISING

Ciucă a mai spus că în ședința de azi va fi modificată legea Codului aerian, astfel încât toate aeronavele NATO să fie scutite de la plata taxelor aeriene.

”Zborurile efectuate de aeronave militare înmatriculate în alte state NATO vor fi exceptate de la plata unor categorii de tarife pentru serviciile aeriene și nu va mai fi nevoie de încheierea de acorduri bilaterale sau multilaterale”, a explicat premierul.

Declarațiile premierului Nicolae-Ionel Ciucă la începutul ședinței de guvern din 2 martie

Declarațiile premierului Nicolae-Ionel Ciucă la începutul ședinței de guvern din 2 martie#GuvernulRomaniei #NicolaeIonelCiuca #SedintaDeGuvern

Publicată de Guvernul României pe Marţi, 1 martie 2022

Iată și relatările, minut cu minut, din celelalte zile de lupte și bombardamente, după ce Putin a lansat invazia totală:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇