Vlad Voiculescu: Administrația Firea a ales să lovească în adulții cu handicap din București. Lasă oamenii fără bani, doar ca să creadă că noi am fi făcut asta

Vlad Voiculescu: Administrația Firea a ales să lovească în adulții cu handicap din București. Lasă oamenii fără bani, doar ca să creadă că noi am fi făcut asta
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vlad Voiculescu, copreşedinte USR PLUS Bucureşti, lansează acuzații grave la adresa primarului general încă în funcție, Gabriela Firea.

Viitorul viceprimar al Capitalei susține că Firea nu a alocat suficiente fonduri pentru stimulentele destinate adulților cu handicap.

Motivul ar fi, în opinia lui Voiculescu, să pară că administrația condusă de el și Nicușor Dan a făcut acest lucru. De menționat este că noii aleși nici nu și-au preluat mandatele momentan.

”Mă așteptam și totuși speram ca Firea și PSD să nu coboare din nou atât de jos. La fel cum cei mai aprigi dictatori își folosesc cetățenii, chiar pe cei mai vulnerabili, ca scut, administrația Firea a ales să lovească în adulții cu handicap din București pentru o răzbunare politică: vor să facă să pară că noi am fi oprit plățile și să capitalizese pe asta pentru alegerile parlamentare!

ADVERTISING

După ce toată campania a mințit că noi am vrea să tăiem stimulentele pentru cei cu handicap, astăzi aflăm că Gabriela Firea și PSD - încă la butoane - nu au alocat fondurile necesare pentru aceste ajutoare financiare!

În prag de iarnă lasă oameni în situații vulnerabile fără bani doar ca bieții oameni să creadă că noi - care nu am preluat încă mandatele - am fi făcut asta”, a scris Voiculescu pe contul său de Facebook.

Dă asigurări că va aloca fondurile

El dă asigurări că va aloca fondurile necesare imediat ce își va prelua mandatul. În plus, mai notează Voiculescu, în luna septembrie banii au ajuns la persoanele cu handicap mai devreme decât în mod normal, în contextul alegerilor locale.

ADVERTISING

”Ca Viceprimar responsabil pentru domeniul social după votul colegilor consilieri, îi asigur pe toți cei înscriși în program că vor primi ajutorul promis după ce ne vom prelua mandatul. Cred că am fost cu toții cât se poate de clari în campanie în legătură cu asta.

Îi rog de asemenea pe cei din Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) să transmită acest mesaj clar tuturor celor afectați și vă rog și pe dumneavoastră să dați mesajul mai departe!

PS Până acum, banii au ajuns la oameni de fiecare dată în ultima zi a lunii, cu o singură excepție: luna trecută au venit mai devreme, pe 23 ale lunii. Pe 27 erau alegeri, deh”, se mai arată în postare.

ADVERTISING

Anunțul DGASMB

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) a anunțat, marți dimineață, că plata acestui stimulent financiar va fi amânată. Totuși, direcția nu a anunțat și când se va face plata pentru adulții cu handicap, ci doar pentru copiii cu handicap. Mai exact, vineri.

”În atenția beneficiarilor stimulentului financiar pentru persoanele adulte cu handicap!

În această lună, plata stimulentului financiar, în valoare totală de 28.000.000 lei, va fi amânată până la o dată ulterioară pe care o vom comunica de îndată ce vom dispune de fondurile necesare. Plata stimulentului pentru copiii cu handicap va fi realizată vineri.

Vă mulțumim pentru înțelegere!”, anunță direcția pe contul său de Facebook.

Reproșuri pe Facebook

De menționat este că deja oamenii au început să îi reproșeze lui Vlad Voiculesc faptul că nu mai primesc acești bani.

Iată ce a comentat un internaut:

Domnul Vlad Voiculescu este frumos din partea dumneavoastră? Nu vă este rușine? Ați spus că nu tăiați nimic de la persoanele cu dizabilități. Asta faceți în primul rând. Reglementați problema sau ce faceți?

În replică, viitorul viceprimar a rugat utilizatorul să îi citească cu atenție postarea.

De asemenea, Voiculescu a reacționat și pe pagina de Facebook DGASMB. Din nou, el a dat asigurări că problema va fi rezolvată odată ce își va prelua mandatul.

”Cel mai probabil săptămâna următoare vom prelua mandatele.Ca Viceprimar General responsabil pentru domeniul social după votul colegilor consilieri, îi asigur pe toți cei înscriși în program că vor primi ajutorul promis.Nu e acceptabil ca oamenii să fie lăsați fără acest ajutor tocmai în prag de iarnă! Vom corecta lucrurile de îndată ce stă în puterea noastră”, a scris el.

postare
Foto: Captură Facebook

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇