Între școală și țigară

Între școală și țigară

A fost nevoie de câteva zile de cumpănire, pentru a se reglementa la nivel înalt fumatul, băutul și mâncatul fără mască. Sigur, nu e o chestiune minoră, dar felul în care a fost comunicată, alături de degringolada privind școala online, cu sau fără teze, aruncă lucrurile în arbitrar și micime.

Iar micimea e numai bună de luat peste picior. Adică exact ceea ce e de evitat în criză socială, pentru că, odată ridiculizată și pusă în bancuri, autoritatea nu mai asigură oamenilor securitate, prin impunerea regulii de aur: libertatea fiecăruia se întinde până acolo unde face rău altuia.

Prevederea aceasta  a fumatului and co. cu masca jos își avea locul ei în hotărârea care impunea purtarea măștii, fără să fi creat o temă distinctă și fără să necesite intervenția prim-ministrului, înainte de a pleca într-o vizită importantă în Franța.

Hotărâre oficială: Condițiile în care masca poate fi dată jos pentru fumat, mâncat sau sport

Tezele școlare nu au avut parte de atâta atenție la nivel înalt, iar atunci când au primit spațiu, elevii și profesorii au aflat că pot fi așa, și altminteri, și clasic, și eseu și chiar lipsă, pentru că nu există proceduri, nici reguli, pentru că, nu-i așa?, pandemia nu era previzibilă.

Tezele ar putea fi eliminate în acest an școlar. Dacă se vor da, elevii din scenariul roșu pot trimite eseul online – oficial din Educație

Cu foarte puține excepții, notabile și de felul reușitei individuale pe care tindem să o dăm ca exemplu, școala online înseamnă doar schimbarea canalului de transmitere a acelorași informații, cu aceleași metode și cu aceleași așteptări de la elev. Adică predare după dictare, în vreme ce copiii fac acrobație să le încapă și laptopul, și caietul pe masa de lucru din dormitor.

Dar școala nu vinde

Nu îi vinde pe politicieni, nu scoate lumea la vot și nici în stradă. Nu generează audiențe, decât acolo unde excepționalul e însoțit de lamentație: eleva săracă de nota 10 la examene, copilul care merge pe jos la școală și e premiant, elevii olimpici internaționali, în pofida școlii românești.

Anisie: Circa 2.200 de școli din țară nu au conexiune la Internet

Copiii din medii vulnerabile, care nu au tabletă și/sau internet și, atunci când primesc, nu știu cum să  folosească tehnologia – 28% dintre elevii români, conform unei anchete sociologice realizate de Salvați Copiii România – nu creează prea mult conținut politic.

Iar lor li se adaugă copiii distribuiți în roluri de spectatori pasivi ai lecțiilor predate ”pe Internet”, care nu au unde să așeze și proceseze informațiile altfel primite și să le convertească mai apoi în cunoștințe.

În mod ironic, calitatea de părinte nu e monetizabilă electoral. Ținut captiv, părintele se vede pus în situația pe care o descrie Cristian Mungiu în  Bacalaureat: ori ține piept sistemului și își învață copilul să fie onest intelectual, înțelegând riscurile de a fi sancționat de sistem, ori fentează sistemul, îl dublează cu meditații – iar aici costurile nu țin doar de bani, ci și de timpul pretins copilului – și își învață copilul să se descurce, un verb care în vocabularul românesc surprinde capitularea morală și amărăciunea care o însoțește.

Aceste două știri, cum se poate fuma/bea/mânca fără mască și cum se dau sau nu se dau tezele, în condițiile în care sunt peste 3.000 de școli în scenariul roșu și, potrivit datelor Salvați Copiii România, peste 40% dintre profesori fără acces la mijloace tehnologice pentru a-și putea exercita profesia online, au stat, luni, pe aceeași agendă.

În primul caz, lucrurile au fost tranșate de prim-ministru și oficializate. În cel de-al doilea, cum nu Guvernul a inventat pandemia, copiii, părinții și profesorii trebuie să se supună arbitrariului.

Adică să găsească, fiecare pe cont propriu, o soluție, o formă de rezistență, o cale de a fenta sistemul și a nu condamna țara copiilor la veșnicul decalaj față de Occident.

Citește şi alte texte scrise de Magda Grădinaru