Trei bărbați au cumpărat mașini cu vouchere Rabla falsificate

Trei bărbați au cumpărat mașini cu vouchere Rabla falsificate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei bărbați au cumpărat cinci autoturisme, de la firme de leasing, cu vouchere Rabla falsificate.

Acuzaţii sunt trei bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 65 de ani, reprezentați ai unei societăți comerciale.

Aceştia au folosit datele de identitate ale unei persoane şi ar fi obținut, în mod ilegal, un dispozitiv electronic tip token, pe care l-ar fi folosit ulterior, pentru declararea activității societăți comerciale în Spațiul Privat Virtual al unei agenții de specialitate a administrației publice centrale.

ADVERTISING

"În acest fel ar fi falsificat bilanțurile contabile, reușind astfel să obțină de la două instituții abilitate finanțări pentru un program de stimulare a înnoirii parcului auto.

Din cercetări, s-a stabilit că bănuiții ar fi indus în eroare două societăți de leasing, în contextul achiziționării a cinci autoturisme, tot prin prezentarea unor documente falsificate”, anunță Poliția Capitalei.

În vederea administrării materialului probator, polițiștii au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Persoanele bănuite au fost depistate, urmând a fi conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

ADVERTISING

Cercetările sunt continuate de către polițiști de la Investigarea Criminalităţii Economice – Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Acuzaţiile sunt de obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, fals privind identitatea și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇