Furtunile au făcut ravagii marți seară în Capitală. S-au prăbușit copaci peste mașini, au fost smulse acoperișuri, iar numeroase străzi au fost inundate. Până în primele ore ale dimineții, autoritățile contabilizaseră 428 de autoturisme avariate. Proprietarii acestora pot cere despăgubiri pentru pagubele suferite.
Primăria Sectorului 2 avertizează însă că cererea trebuie depusă în cel mult 72 de ore de la producerea pagubei. După expirarea acestui termen, dosarul nu mai poate fi procesat.
Procedura se desfășoară în baza Regulamentului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 336/2025, a transmis primăria într-o informare publicată pe pagina de Facebook.
Cine poate solicita despăgubiri
Potrivit administrației locale, proprietarii pot beneficia de despăgubiri dacă sunt îndeplinite simultan două condiții:
- autovehiculul avea RCA și ITP valabile la data producerii evenimentului;
- mașina era parcată sau circula regulamentar pe raza Sectorului 2.
Două termene-limită care trebuie respectate
Primăria precizează că există două obligații importante:
- evenimentul trebuie declarat la Poliția Locală, Brigada Rutieră sau ISU în cel mult 48 de ore;
- cererea de despăgubire trebuie depusă în maximum 72 de ore de la producerea pagubei.
„Ai la dispoziție doar 72 de ore de la producerea pagubei ca să depui cererea. După acest termen, dosarul nu mai poate fi procesat”, avertizează Primăria Sectorului 2.
Ce documente sunt necesare
Pentru întocmirea dosarului sunt necesare:
- cererea-tip;
- copie după actul de identitate și certificatul de înmatriculare;
- polița RCA și ITP valabile;
- documentul constatator emis de poliție, însoțit de fotografii;
- un deviz întocmit de un service autorizat RAR.
Potrivit primăriei, despăgubirea poate acoperi costul pieselor, al manoperei și al transportului autovehiculului, iar în cazul unei daune totale poate fi acordată contravaloarea mașinii.
Cererile pot fi depuse la Direcția Generală Tehnică din cadrul Primăriei Sectorului 2 sau online, prin e-mail. Regulamentul și formularul-tip sunt disponibile pe site-ul Primăriei Sectorului 2.
Cum este în celelalte sectoare
Procedura din Sectorul 2 nu este aplicată la nivelul întregii Capitale. Sectorul 1 și Sectorul 3 nu au, în prezent, un mecanism administrativ prin care să acorde direct despăgubiri, proprietarii fiind nevoiți, în general, să se adreseze instanței.
În schimb, sectoarele 4, 5 și 6 au regulamente proprii care permit acordarea de despăgubiri pentru autovehiculele avariate de arbori sau alte efecte ale fenomenelor meteo, în anumite condiții.
