S-a mai pierdut un milion de (exclusiv) tineri. Golul din piața muncii de peste 10 ani se va suprapune cu intrarea în pensie a decrețeilor

S-a mai pierdut un milion de (exclusiv) tineri. Golul din piața muncii de peste 10 ani se va suprapune cu intrarea în pensie a decrețeilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Populația rezidentă a României a scăzut între ultimele recensăminte – din 2011 și 2022 – cu peste un milion de persoane, dar mai grav este că minusul provine aproape integral din categoria tinerilor, adică a celor cu vârste între 15 și 34 de ani.

Pe celelalte două mari categorii de vârstă, dinamica a fost nesemnificativă – între 2011 și 2022, populația cu vârste între 0 și 14 ani s-a restrâns cu 108.500 de persoane, iar cea de cel puțin 35 de ani a urcat cu aproape 76.000.

Trendurile s-au păstrat în 2023 – numărul tinerilor se reduce în ritm mai alert decât cel al copiilor, iar partea de sus a piramidei (în care intră cei peste 35 de ani) se extinde tot mai accelerat – și proiecțiile demografice arată că dinamica celor trei mari segmente de vârstă va continua pe aceeași schemă, până în momentul critic când piramida se va inversa.

În pofida fenomenului la care asistăm de câteva decenii, guvernanții nu au intervenit niciodată cu politici susținute de programe coerente și eficiente care să oprească bomba demografică la a cărei explozie în slow motion asistăm deja.

ADVERTISING

Impactul ei este previzibil și descris de mulți ani de către demografi și analiști economici: pe piața muncii au intrat generații tot mai reduse, în rândul cărora s-au înregistrat procente record de abandon școlar.
Aceste fenomene se translatează în contribuții la pensii și sănătate în coborâre, din care vor trebui susținute pensiile și cheltuielile cu sănătatea ale unei populații de pensionari record în România.

ADVERTISING

Situația tinerilor, în analiza Consiliului Economic și Social – CES

Ponderea tinerilor în populația rezidentă generală a coborât, astfel, de la 27,37% în 2011, la 23,61% în 2022, în principal din cauza scăderii natalității din anii ’90 și începutul anilor 2000, dar și a migrației.

În deceniul dintre cele ultimele două recensăminte, peste 100.000 de tineri s-au stabilit în străinătate definitiv.

Șanse mai mari de a avea studii superioare, dar procent uriaș al celor care părăsesc școala prea devreme

Conform unui studiu al Consiliului Economic și Social (CES), șansele educaționale ale tinerilor de acum sunt net superioare celor ale generațiilor anterioare.

ADVERTISING

Astfel:

  • Proporția tinerilor adulți din grupa de vârstă 20-24 de ani care au absolvit liceul sau școala profesională este cu aproape 10 puncte procentuale mai mare decât în grupa de vârstă activă.
  • Tinerii cu vârsta cuprinsă între 25-34 de ani au de două ori mai multe șanse de a avea studii superioare absolvite decât generația activă. În 2019, proporția populației în vârstă de 30-34 de ani care a absolvit studiile superioare a fost de 25,8%.

Citeşte integral analiza despre cum S-a mai pierdut un milion de (exclusiv) tineri. Exodul accelerează: Golul din piața muncii de peste 10 ani se va suprapune pe intrarea în pensie a decrețeilor pe Curs de Guvernare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇