Problema arzătoare pentru guvernanți este cum să încadreze în noua lege pensiile speciale.
Epopeea pensiilor speciale pentru categoriile de pensionari privilegiați continuă. Numeroși miniștri și foști miniștri, deputați și senatori, cadre în rezervă din MApN, MAI sau din serviciile secrete care, deși la pensie, au și un loc de muncă în domeniul privat au venituri mai mari din pensie decât din salariu.
Este și cazul premierului Nicolae Ciucă, a cărui pensie militară pe anul trecut a fost de 215.000 de lei, mai mare decât salariul de șef al Executivului. În plus, mai trebuie luată în calcul și indemnizația de fost parlamentar pe care prim-ministrul o va recupera în scurt timp.
În urmă cu câteva luni, Curtea Constituțională a României a decis că legea din 2021 prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituțională. Cum altfel, de vreme ce printre judecătorii CCR se numără și foști parlamentari, unii dintre ei cu mai multe mandate.
Ca urmare, peste 800 de foști deputați și senatori își vor primi înapoi aceste stipendii pe ultimele 15 luni. Sumele nu sunt deloc neglijabile. Un mandat de fost parlamentar va costa statul român 4.448 de lei, două mandate 8.896 de lei, iar trei sau mai multe mandate 10.951 de lei.
La acest moment, aproape 10.000 de persoane încasează pensii speciale.
Altfel spus, în aceste cazuri este eludat principiul contributivității la fondul public de pensii. Aproape jumătate dintre privilegiați sunt magistrații, cărora la începutul anului li s-au mărit salariile și pensiile cu 20%.
La vremea respectivă, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat: „Am fost obligat să iau o astfel de măsură pentru a respecta decizia CCR“. El a explicat că magistrații au câștigat foarte multe procese în care au cerut plata unor sporuri salariale, iar altele sunt pe rolul instanțelor de judecată, astfel că prin majorarea veniturilor „se vor evita cheltuieli de zeci de milioane de lei pentru procesele intentate de magistrați“.
De fiecare dată, inițiativele legislative de eliminare sau de impozitare progresivă a pensiilor speciale au fost respinse de Curtea Constituțională.
Un spor la salariu halucinant pentru magistrați
De la 31 martie, salariile brute de la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt de la 29.663 de lei, cât încasează lunar președintele ÎCCJ, la 5.276 de lei, cât primește un șofer.
Pentru angajații din cadrul Ministerului Public, la salariile de bază se adaugă mai multe sporuri: spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor pentru păstrarea confidenţialităţii.
Așa scrie pe site-ul Ministerului Public. De ce e nevoie de plata unei sume de bani (5% din salariul de bază) pentru „păstrarea confidențialității“? Nu ține aceasta de fișa postului, de deontologia profesională a procurorilor?
Chiar și așa, asistăm la numeroase scurgeri de informații în presă din dosarele de urmărire penală. Procurorii care își trădează în felul acesta profesia, vânzând informații din dosar, mai primesc un spor, de data aceasta „la negru“.
Dilema legată de pensiile militare
Guvernanții lucrează, fără prea multă tragere de inimă, la o reformă a sistemului de pensii împreună cu Comisia Europeană și Banca Mondială. Noua lege a pensiilor ar urma să se contureze în jurul criteriului contributivității.
Pensiile speciale vor fi și acestea recalculate, mai puțin cele militare, care sunt considerate pensii de serviciu, plătite în mare parte de la bugetul de stat.
Sunt sau nu pensiile militare – ale celor din MApN, MAI și SRI – pensii speciale? Șeful Guvernului, generalul Nicolae Ciucă, a declarat în urmă cu o săptămână că „Pensiile militare, indiferent de domeniul unde îşi desfăşoară activitatea (sic!), sunt pensii militare de stat, sunt pensii de serviciu“.
Președintele PSD Marcel Ciolacu susține și el că pensiile militarilor sunt pensii ocupaționale, nu pensii speciale și că nu vor fi impozitate. El a adăugat însă că în funcție de deciziile CCR coaliția va găsi o soluție.
Problema arzătoare pentru guvernanți este cum să încadreze în noua lege pensiile speciale, în primul rând ale magistraților, și pensiile „de serviciu“ ale militarilor. Faptul că dintre cei cinci milioane de pensionari aproape două milioane trăiesc dintr-o pensie cu puțin mai mare de 1.000 de lei este, în momentul de față, trecut pe lista de așteptare.
George Arun