IPS Teodosie anunță că Boboteaza se va desfăşura fără restricţii și aşteaptă 10.000 de oameni: Sărbătorile trebuie să învingă pandemia

IPS Teodosie anunță că Boboteaza se va desfăşura fără restricţii și aşteaptă 10.000 de oameni: Sărbătorile trebuie să învingă pandemia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a anunţat, luni, că slujba de Bobotează va avea loc fără restricţii, spunând că „sărbătorile trebuie să învingă pandemia”, şi că aşteaptă 10.000 de credincioşi să asiste la ceremonia care va avea loc în Portul Tomis, şi nu pe faleza Cazinoului cum s-a întâmplat în anii trecuţi.

ÎPS a precizat că motivul pentru care ceremonia religioasă are loc în altă parte este legat de faptul că la Cazinou sunt în desfăşurare lucrările de modernizare a monumentului.

El a cerut celor care vor participa la ceremonie să păstreze distanţa şi să nu mai stea înghesuiţi, iar Jandarmeriei şi Poliţiei să fie printre oameni şi să vegheze ca aceştia să respecte regulile.

Cum se vor organiza ceremoniile de Bobotează: Măsurile speciale anunțate de Patriarhie

Arhiepiscopul Tomisului a declarat, într-o conferinţă de presă, că ceremonia religioasă de Bobotează va avea loc ca în fiecare an.

ADVERTISING

"Arhiepiscopia a organizat în fiecare an la fel. Adică, sărbătorile trebuie să învingă pandemia, dacă ne ascundem de sărbători însemnează că vrem să fim iubiţi de boală, întrucât vrem să biruim boala cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că e sărbătoarea darurilor, sărbătoarea sfinţeniei, multe raze de sfinţenie vor fi mâine şi poimâine asupra apei care se sfinţeşte şi asupra oamenilor care vin la această sfinţire. Tocmai de aceea am pregătit ca în fiecare an Boboteaza”, a transmis ÎPS Teodosie.

ÎPS Teodosie, după ce a încălcat repetat toate restricțiile de pandemie: Vreau să mulţumesc autorităţilor UPDATE Reacția incredibilă a Poliției

Se schimbă locația

El a precizat că în acest an procesiunea va avea loc în portul Tomis.

"Vom face procesiune în portul Tomis unde este foarte larg ca oamenii să nu stea înghesuiţi, dăm şi toate instrucţiunile, invit şi Jandarmeria şi Poliţia să fie printre oameni ca să păzească toate regulile, iar noi ne facem toată slujba ca în fiecare an pentru că slujbele nu se schimbă în pandemie, ci rămân aceleaşi. Noi trebuie să înmulţim slujbele în pandemie. Eu făceam înainte acatistul în taină, acum îl fac public pentru oameni să îi încurajez şi să închin rugăciuni cu noi”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.

ADVERTISING

Teodosie dă apă la moară antivacciniștilor: Nu ştim cu ce se vaccinează. Nu stăm lângă ei să vedem ce au pus acolo

Programul

El a afirmat că în Ajunul Bobotezei slujba Sfintei Liturghii va începe la ora 5.15, iar la 7.15 va avea loc slujba de sfinţirea, după care va începe îmbutelierea apei sfinţite în sticlele care vor fi împărţite de Bobotează.

În 6 ianuarie, slujba va începe la ora 8.30, urmând să se plece în procesiune în Portul Tomis la ora 11.00 - 11.15.

La slujba de Crăciun, IPS Teodosie a împărtăşit zeci de persoane, fără să poarte mască, deşi Constanţa este în carantină

Întrebat dacă vor fi restricţii şi la câţi credincioşi se aşteaptă să fie prezenţi, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns: "Să fie 10.000, ca şi altădată. De ce să fie restricţii? Să stea mai la distanţă, nu vor mai sta unul lângă altul, dar loc pentru 10.000 avem. Că vor fi mai mulţi, se vor împrăştia mai departe. Sigur că trebuie să aibă toţi oamenii sărbătoarea Bobotezei, sărbătoarea darurilor care vin de sus din Ceruri.

ADVERTISING

Cine nu crede, să stea deoparte, nu să critice, să nu îi oprească pe cei ce cred să îşi facă sărbătoarea. De aceea, noi vom ţine sărbătoare ca întotdeauna, nu avem motive să anulăm o sărbătoare sau să o restricţionăm. Sărbătoarea vine din Cer, nu poate fi Cerul supus Pământului, ci Pământul se supune Cerului”.

120.000 de sticle cu apă sfințită

El a mai spus că vor fi îmbuteliate 110-120.000 de sticle cu apă sfinţită care vor fi împărţite credincioşilor după ceremonie, iar trei cruci vor fi aruncate în apă, urmând să fie aduse la mal de tineri care vor sări după ele.

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a precizat că nu există tensiuni între Biserică şi autorităţi.

IPS Teodosie a dat în judecată Prefectura Constanța pentru că a anulat pelerinajul de Sf Andrei. Orașul intră în carantină

"Se vor arunca trei cruci în portul Tomis, acolo nu e pericol ca aici, la Cazinou, unde apa este mai adâncă, valurile sunt mai mari, aici acum este şantier, de aceea am mutat dincolo, când se va termina şantierul ne vom întoarce aici pentru că  e mai larg din punctul de vedere al desfăşurării bărcilor, dar vom avea şi acolo bărci, chiar şi autorităţile îşi dau concursul, m-am sfătuit, nu suntem în nicio tensiune, suntem în comunicare, în comuniune”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇