Focar uriaş de Covid la un centru pentru persoane cu dizabilităţi din Urlaţi: 73 de cazuri confirmate

Focar uriaş de Covid la un centru pentru persoane cu dizabilităţi din Urlaţi: 73 de cazuri confirmate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un nou focar de COVID-19 a fost identificat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova la un centru pentru adulţi cu dizabilităţi din oraşul Urlaţi, 52 de beneficiari ai unităţii fiind confirmaţi cu noul coronavirus.

Conform datelor comunicate, marţi, de Prefectura Prahova, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlaţi au fost confirmate cu noul coronavirus 73 de persoane, dintr-un efectiv de 237 de beneficiari şi angajaţi.

Dintre cei depistaţi pozitiv în urma testărilor periodice care sunt realizate în astfel de centre din Prahova, 21 sunt salariaţi, iar 52 sunt beneficiari.

ADVERTISING

Angajaţii s-au izolat la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, iar persoanele internate în centru au fost izolate în unitate, fiind sub supraveghere medicală permanent, potrivit DSP.

Totodată, s-a efectuat dezinfecţia spaţiilor.

Anterior, DSP Prahova a depistat un focar de COVID-19 şi la Centrul de Asistenţă şi Îngrijire Persoane Adulte cu Handicap din Urlaţi. Autorităţile au comunicat, duminică, faptul că aici 102 persoane dintr-un efectiv de 216 au fost depistate, în urma verificărilor periodice, cu SARS-CoV-2. Dintre cei confirmaţi, 101 sunt beneficiari, iar unul este din rândul angajaţilor.

ADVERTISING

Focar de coronavirus cu peste o sută de bolnavi la un centru pentru persoane cu dizabilități din Urlaţi

În judeţul Prahova s-au raportat, marţi, 256 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus şi încă patru decese asociate bolii.

Rata de infectare a scăzut în București. Județele care au raportat sub 100 de cazuri noi

Incidenţa cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din judeţ, raportată la 1.000 de locuitori, este de 3,64.

177 de români au murit de Covid de ieri până azi. Avem record absolut în secţiile ATI şi încă 7.000 de cazuri confirmate (Infografice)

ADVERTISING

Dintre cele 428 de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, 393 sunt ocupate. La ATI, două locuri (fără ventilatoare) alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind disponibile.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇