Eterna întrebare: Care e secretul fericirii? Cercetătorii au o idee

Eterna întrebare: Care e secretul fericirii? Cercetătorii au o idee
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Cercetările privind fericirea s-au concentrat, de regulă, pe aprecierea pe care o simțim față de ceilalți. Însă doi cercetători americani susțin că, de fapt, trebuie să privim altfel această idee pentru a afla ce ne face fericiți.

Sonja Lyubomirsky este de aproape jumătate de secol un cercetător de top în domeniul științei fericirii din Statele Unite. Da, există acest domeniu, iar de-a lungul activității sale oamenii i-au pus eterna întrebare: care este secretul fericirii?

Dr. Lyubomirsky, profesor de psihologie la Universitatea din California, Riverside, a fost mereu deranjată de această întrebare.

Când a fost rugată să răspundă, a spus pentru The New York Times că, de obicei, afirmă ceva de genul: „Conexiunea și relațiile. Gândirea pozitivă, care include recunoștința. Și sentimentul că deții controlul asupra propriei vieți.”

Totuși, dacă ar fi nevoită să aleagă un singur lucru, secretul fericirii este „să te simți iubit, să fii apreciat”, a spus ea.

ADVERTISING

Aceasta este premisa celei mai recente cărți a sale, „How to Feel Loved”, scrisă în colaborare cu Harry Reis, profesor de psihologie la Universitatea din Rochester, specializat în studiul relațiilor apropiate.

Cercetările privind iubirea și fericirea s-au concentrat, de regulă, pe aprecierea pe care o simțim față de ceilalți. Însă, așa cum susțin Dr. Lyubomirsky și Dr. Reis în cartea lor, ceea ce ne face cu adevărat fericiți este, de fapt, câtă apreciere simțim că primim la rândul nostru.

Autorii scriu că persoanele care doresc să se simtă mai apreciate tind să adopte una dintre cele două abordări, care nu sunt neapărat eficiente:

  • încearcă să se schimbe pe sine („dacă aș fi mai bun, mai blând, mai atractiv etc.”);
  • încearcă să schimbe cealaltă persoană („dacă partenerul meu ar înțelege, în sfârșit, care este limbajul meu al iubirii!”).

Însă, dacă vrei să te simți mai iubit, susțin dr. Lyubomirsky și dr. Reis, nu-ți consuma energia încercând să schimbi pe cineva. Schimbă, însă, modul în care porți discuțiile.

ADVERTISING

Ascultă mai bine și vei fi mai apreciat

Pentru a te simți mai apreciat de ceilalți, trebuie să începi prin a-i face pe ei să se simtă apreciați de tine, scriu autorii. Iar a deveni un ascultător mai bun este una dintre cele mai puternice modalități de a realiza acest lucru.

Mulți dintre noi credem că știm să ascultăm destul de bine, dar, în realitate, de cele mai multe ori doar așteptăm să ne vină rândul să vorbim, a spus dr. Lyubomirsky. De altfel, chiar ea a recunoscut că se confruntă cu această problemă, scrie ziarul american.

Așadar, Lyubomirsky recomandă adoptarea unei mentalități de tipul „ascult pentru a învăța”. Mai exact, mută-ți atenția de la a oferi un răspuns la a înțelege.

„Cu toții cunoaștem acea senzație: când cineva este extrem de curios în privința ta, de parcă abia așteaptă să-ți asculte povestea. Le strălucesc ochii. Se apleacă spre tine”, a spus dr. Lyubomirsky.

ADVERTISING

Un astfel de mod de a asculta – autentic și concentrat - este rar, a spus ea, și are un impact foarte puternic.

„Atunci când o persoană se simte cu adevărat văzută, apreciată și înțeleasă de tine, devine mai dispusă, mai motivată și chiar dornică să facă același lucru pentru tine”, scriu autorii.

Însă a deveni un ascultător mai bun necesită exercițiu. Iată câteva recomandări simple:

  • nu întrerupe interlocutorul și nu oferi sfaturi decât dacă persoana cu care vorbești ți le cere, a spus dr. Lyubomirsky.
  • pune întrebări suplimentare. Dr. Reis apelează adesea la trei cuvinte care, spune el, dau aproape întotdeauna rezultate: „Povestește-mi mai multe”.

Concentrează-te asupra unei singure relații

În loc să încerci să-ți schimbi modul în care interacționezi cu toată lumea din viața ta, dr. Lyubomirsky recomandă să alegi o singură persoană din partea căreia dorești să simți mai multă apreciere și să începi cu ea. Poate fi cineva cu care ești deja apropiat, cum ar fi partenerul sau un părinte. Sau poate fi un coleg pe care ai vrea să-l cunoști mai bine, a spus ea.

Relațiile romantice nu sunt singurul context în care poți avea sentimentul că ești apreciat, iar acest sentiment nu se limitează doar la câteva relații apropiate, susțin autorii.

După ce ai ales persoana vizată, fă-ți un plan pentru a te autodepăși: în săptămâna următoare, poartă trei discuții cu acea persoană în care să depui efortul de a manifesta o curiozitate autentică, a recomandat dr. Lyubomirsky. Autorii volumului menționat consideră că oferirea și primirea iubirii funcționează asemenea unui balansoar: ridici o persoană cu ajutorul interesului și al atenției tale, iar ea procedează la fel, la rândul ei.

„Și cealaltă parte este foarte importantă”, a spus dr. Reis. „Să împărtășești ceea ce contează pentru tine, să vorbești despre lucrurile care te preocupă, astfel încât relația să devină cu adevărat un schimb reciproc.”

Reciprocitatea nu e garantată, dar reprezintă o normă socială puternică, a adăugat el. Avem tendința de a răspunde cu grijă și bunăvoință celor care ne arată aceste sentimente.

Trebuie să știi când să renunți

Desigur, uneori poți face tot posibilul să asculți și să fii deschis, iar cealaltă persoană nu-ți oferă absolut nimic în schimb. Dacă aceasta e situația – sau dacă îți este greu să găsești în tine o curiozitate autentică – sunt semne că nu este relația potrivită în care să investești mult efort și energie.

„Uneori alegem persoana nepotrivită de la care ne dorim să ne simțim mai apreciați”, a spus dr. Lyubomirsky.

Ia în considerare întrebări precum:

  • Pare că această persoană mă „înțelege” la un anumit nivel sau măcar arată interes să facă acest lucru?
  • Atunci când am vorbit despre dificultățile sau imperfecțiunile mele, a dat dovadă de curiozitate și a ascultat cu entuziasm?

În cele din urmă, dr. Lyubomirsky speră ca oamenii să se simtă încurajați de ideea că, dacă aleg cu înțelepciune – și se concentrează pe modul în care abordează conversațiile – vor începe să simtă că primesc mai multă apreciere și, implicit, mai multă fericire.

„Sentimentul de a fi apreciat nu este ceva ce nu poți controla”, subliniază cei doi cercetători.

T.D.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google