Sărăcia urlă în rândul celor care drămuiesc ultimul ban și se culcă invariabil cu gândul la ziua de mâine. Din câteva sute de lei lunar, cei defavorizaţi încropesc coșul zilnic din care jumătate constă în alimente.
În 1990 am fost martorul unei scene petrecute într-o „Alimentară“. O femeie cu copilul de mână își făcea cumpărăturile, alimente necesare oricărei gospodării, bine calculate pentru a-i ajunge banii. Copilul s-a oprit în fața unui raft pe care se aflau sticle de Coca-Cola și a rugat-o pe mama lui să-i cumpere și lui una. Femeia i-a explicat că nu aveau destui bani și că o să-i cumpere altă dată.
O doamnă bine îmbrăcată s-a oferit să-i dea bani femeii pentru a-i cumpăra copilului sticla mult dorită, însă ea a refuzat-o politicos: „Nu a băut niciodată copilul, nu știe ce e. I-aș cumpăra, că mai am niște bani, dar dacă îi cumpăr acum, are să-mi mai ceară și altă dată.“
Peste o treime din copiii României trăiesc sub pragul sărăciei, mai ales în mediul rural, arată datele unui raport realizat de Organizația Salvați Copiii împreună cu Avocatul Poporului.
Dintre ei, 150.000 adorm seara flămânzi. Rata mortalității copiilor este de două ori mai mare decât media din UE, iar rata mortalității infantile variază între 2,9 la mie în județul Dâmbovița și 14,7 la mie în județul Tulcea, acolo unde numeroase localități nu au medic, iar nivelul de trai este unul dintre cele mai scăzute din România.
Avem cea mai mare rată a sărăciei, anume 20%, față de media de 5,9% din Uniunea Europeană. Nivelul lunar al venitului minim garantat este de 142 de lei pentru o persoană și de 527 de lei pentru o familie cu cinci persoane. Cam pe aici se află 75% dintre familiile de rromi, care reprezintă între 1,5 și 2 milioane de suflete, deși la ultimul recensământ și-au declarat etnia de trei ori mai puțini. Asta pentru că se simt o populație tolerată.
Mai adăugăm asistații social, care primesc lunar o sumă între 150 și 300 de lei, și care depind de autoritățile locale, mai exact de primari, care le acordă sau nu aceste sume cât să nu moară de foame și să aibă garanția că vor fi votați.
Ce mai înseamnă o sută de lei pentru categoriile de mai sus? Până unde mai poate să urle sărăcia în rândul celor care drămuiesc ultimul ban și se culcă invariabil cu gândul la ziua de mâine? Încă se mai poate. Din cele câteva sute de lei pe care le primesc lunar, persoanele defavorizate încropesc coșul zilnic din care jumătate constă în alimente.
Apoi cheltuielile pentru întreținere, haine, medicamente, transport, telefon, toate acestea decontând o viață la gura prăpastiei. Pentru săracii lipiți ai societății, o sută de lei contează cât o sută de mii pentru milionarii care tot cresc și se înmulțesc precum ciupercile după ploaie.
Trebuie să vedem însă și reversul medaliei. Dintre asistații social, nu puțini sunt aceia care refuză orice loc de muncă, preferând să-și țină copiii flămânzi, să-i îmbrace de la unul la altul pe măsură ce cresc, să nu-i înscrie la școală, să-i trimită la cerșit, cu precădere cei din rândul rromilor. Sărăcia e și o stare de spirit, o etichetă cu care unii se laudă. Cu cât mai tare șuieră vântul prin ferestrele care stau să cadă, cu atât mai mult se cimentează pentru unii statutul de sărac. „Sărac și cinstit“, un refren pe care nu l-am uitat.
Coșul minim pentru supraviețuire
Aproape jumătate dintre angajații din România sînt plătiți cu salariul minim pe economie, care la 1 ianuarie anul acesta a fost majorat la 1346 de lei. Parlamentul nu acceptă însă că sîntem atît de săraci. Recent, a votat o lege care stipulează că, pentru a trăi decent, coșul minim pentru o familie cu doi copii ar trebui să fie în valoare de 7.000 de lei pe lună. Asta nu înseamnă că socoteala parlamentarilor va fi și aplicată, ea folosind doar la stabilirea salariului minim brut. În traducere, la un supermarket punem în coș două legături de pătrunjel, dar la casă le restituim, pentru că ne-am făcut calculul pe bani virtuali. Stabilirea acestui coș minim pentru un trai decent nu reprezintă o obligație pentru guvern.
Inițiatorul proiectului de lege, Adrian Dohodaru, își susține opera: „Acest coș minim pentru un trai decent presupune să avem un coș de peste 7.000 de lei în momentul de față. Este vorba de o familie cu doi copii. Un salariu minim spre care trebuie să tindem pentru a ajunge la un stat social adevărat e de peste 2.700 de lei, lucru care este foarte relevant în condițiile în care avem spre 50% dintre contracte pe salariul minim.“ Și iarăși întrebarea: Ce mai înseamnă o sută de lei?
Pensia minimă a crescut de la 700 la 800 de lei. Însă prețul oricărui produs alimentar, de la kilogramul de cartofi la bulion, a crescut cu cel puțin un leu, iar la alte produse de bază prețurile s-au dublat. Anul agricol a fost unul prost, iar anul pensionarului va fi și mai prost. Cine pe cine păcălește?
Odată cu majorarea pensiilor cu 14% pentru pensionarii „de rând“, și pensionarii de lux beneficiază de același regim. E drept, procentul este aplicat doar pentru sumele acordate conform principiului contributivității. Pensionarii speciali sunt de-acum și mai sfidători pentru opinia publică.
Conform Institutului Național de Statistică, peste 160.000 de pensionari care au lucrat în MAI, MApN și SRI beneficiază de pensii speciale, multe dintre ele de peste 10.000 de lei. Aici nu se mai pune întrebarea: Ce mai înseamnă o sută de lei?
Guvernele, în special cele pesediste, au semnat aceste cecuri în alb pentru instituțiile de forță care le-au menținut la putere. Informația și bastonul de cauciuc trebuiau să-și primească răsplata.
George Arun