În căutarea de energie ieftină, Uniunea Europeană a ajuns să depindă într-o măsură îngrijorătoare de gazele rusești. Are cum să scape din această capcană, dar pentru asta va trebui să plătească un preț destul de mare.
În 2019, circa 41,1% dintre gazele consumate în UE au fost importate din Rusia, arată datele Eurostat centralizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI).
Al doilea mare furnizor de gaze al UE a fost Norvegia (de unde s-a importat 16,2% din necesarul de consum).
Și s-au mai adus gaze și din Algeria (7,6%), din Qatar (5,2%) și din alte surse care, însumate, au acoperit restul de 29.9% din necesarul de consum.
Gradul de dependență față de gazele rusești variază, de la stat la stat. Sunt unele țări care cumpără mai puține gaze de la Gazprom (compania Rusiei care produce și comercializează gazele - n.red.).
Spre exemplu, potrivit datelor centralizate de Statista, în 2019, Franța și-a cumpărat doar 24% din gazele necesare din Rusia.
Germania, în schimb, și-a procurat atunci 49% din gaze din Rusia. În medie, Germania își cumpără care 40% din gazele consumate anual de la ruși. De altfel, capătul din Europa al conductei North Stream 1, care aduce gaze rusești pe sub Marea Baltică, ajunge la Greifswald, în Germania. Așa că această țară este și o poartă de intrare a gazului rusesc în Europa.
În plus, tot potrivit datelor prezentate de Statista, în 2019 au fost state ca Bosnia și Hertzegovina, Macedonia de Nord și Republica Moldova a căror unică sursă de gaz a fost Rusia.
Per total – potrivit datelor identificate și accesibilizate de Asociația Energia Inteligentă – 71% din energia Uniunii Europene este obținută din produse petroliere, gaze și surse nucleare.
Pentru a-și asigura energia din aceste surse, UE este dependentă în proporție de 70% de importuri.
Statistic, 27,2% din necesarul de energie din surse petroliere, gaziere și nucleare al UE este furnizat de Rusia.
Unora dintre state – cum e Germania – acest lucru le convine. Potrivit Asociației Energia Inteligentă (AEI) nemții cumpără gaze, în baza unor contracte pe termen lung și la 200 de euro per mia de metri cubi, în condițiile în care la bursă prețul e și de zece ori mai mare. Așa că Germania n-are interes să renunțe acum la dependența de Rusia.
Au interes să nu mai cumpere de la ruși statele care acum sunt nevoite să se aprovizioneze de la bursă. Potrivit datelor prezentate de AEI, prețurile gazelor pe TTF (un hub virtual de tranzacționare a gazelor din Olanda) au crescut cu 153%, în ultimele 8 zile.
Or, confruntat cu o asemenea majorare bruscă și explozivă de preț, orice consumator (fie că e vorba despre o țară sau o companie privată - n.red.) ar accepta chiar și gaze scumpe, doar să știe că are predictibilitate.
Scenariile de salvare
Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, a prezentat și câteva strategii formulate de specialiști prin care Europa ar putea scăpa de dependența de gazele rusești. Iată 3 dintre ele.
„Unul este Scenariul Aurora, formulat de think tank-ul cu același nume. El pleacă de la ideea că Europa își poate diminua consumul de gaze cu circa 12 miliarde de metri cubi, în 2022, prin trecerea unei părți a industriei pe alt combustibil (cărbune unde e cazul - n.red.).
De asemenea, Scenariul Aurora susține că am putea importa cu 5 miliarde de metri cubi mai mult din Norvegia, cu 14 miliarde de metri cubi în plus din Africa. Și s-ar putea redeschide zăcăminte care au fost închise din motive diverse, dar care încă pot fi exploatate. Și astfel s-ar obține încă 16 miliarde de metri cubi de gaze.
În acest fel, per total, Europa ar reuși să treacă anul fără gazele rusești.
Apoi, există Scenariul Bruguel, care susține că prin deschiderea de noi capacități nucleare, prin reintroducerea cărbunelui, prin măsuri de eficientizare energetică și prin redeschiderea unor capacități la care s-a renunțat temporar, s-ar putea scuti cumpărarea a nu mai puțin de 100 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia.
Și astfel, în 2022 și 2023, Europa s-ar putea descurca fără gazele rusești.
Al treilea scenariu este cel realizat de Asociația Energia Inteligentă (AEI) și care - pornind de la calculele publice existente - prevede posibilitatea unei creșteri masive a importurilor de gaze naturale lichefiate (Liquified Natural Gas - LNG). Acest gaz poate fi transportat atât prin conducte, cât și în spații special amenajate, cu nave maritime.
Doar în cursul anului trecut capacitatea terminalelor existente a fost de 227 de miliarde de metri cubi. Și n-a fost folosită nici măcar pe jumătate. În plus, în acest an se deschid încă 6 noi terminale. Problema gazelor lichefiate este că sunt scumpe. Dar și gazele rusești sunt scumpe acum, după ce pe TTF prețurile au crescut, în ultimele 8 zile, cu 153% ...
Și dacă am reuși să importăm mai mult cu circa 39-40 de miliarde de metri cubi de gaze din Norvegia și Africa de Sud, există posibilitatea să nu mai fie nevoie de gazele rusești”, a precizat Dumitru Chisăliță, pentru Spotmedia.ro.
Ideal, susține expertul citat de Spotmedia, ar fi ca UE să aibă o strategie comună pentru a-și reduce sau chiar elimina dependența de gazele rusești. Dar cum statele membre importă în proporții diferite gaze de la ruși și au propriile interese (spre exemplu, Germania ia gazele la preț foarte mic - n.red.), e greu de crezut că va exista un front comun și o strategie unitară de reducere a dependenței față de Rusia.
În teorie, mai spune Dumitru Chisăliță, o soluție poate fi considerată și investiția în infrastructură pentru energie verde. Problema este că 80% din componentele pentru turbine eoliene și alte echipamente de producție sunt fabricate în China. Așa că, la acest moment, o încercare de a trece cea mai mare parte a producției de energie în zona verde riscă să scadă dependența față de Rusia, dar să creeze una față de China.
În acest context, fiecare stat european va trebui, probabil, să își găsească propria soluție pentru a-și reduce dependența de gazele rusești. Într-un material viitor vă spunem cum poate proceda România și de ce are foarte puțin timp la dispoziție să ia măsuri.