Europa se confruntă cu o dublă criză: locuințele devin tot mai scumpe, iar facturile la energie cresc pe fondul temperaturilor extreme. În acest context, clădirile generează deja 36% din emisiile de CO₂ ale Uniunii Europene, iar presiunea este uriașă pentru a construi locuințe mai eficiente energetic fără a agrava inegalitățile sociale.
În timp ce în multe state soluțiile întârzie, în Catalonia începe să se contureze un model diferit, care tratează locuința ca pe un drept, nu ca pe o marfă. Iar Barcelona devine laboratorul acestei schimbări, arată o analiză publicată de The Conversation.
Un sistem blocat între speculă și lipsa locuințelor sociale
Spania pornește cu un handicap major: mai puțin de 3% din locuințe sunt sociale sau accesibile. În aceste condiții, autoritățile au puține instrumente pentru a tempera creșterea prețurilor.
Modelul bazat pe proprietate individuală a fost zdruncinat puternic în 2008, când bula imobiliară s-a prăbușit. Atunci s-a văzut clar vulnerabilitatea sistemului: peste 3,4 milioane de locuințe au rămas goale, iar sute de mii de familii au fost evacuate.
Efectele nu au dispărut. Accesul mai dificil la cumpărare a împins tot mai mulți oameni spre chirii, unde cererea a explodat. În paralel, investitorii și închirierile turistice au scos din piață locuințele pentru rezidenți. Rezultatul: în anii 2010, costurile locuirii au crescut cu aproape 70%.
În 2024, peste 27.500 de gospodării au fost evacuate în Spania, iar la nivel european aproximativ 700.000 de persoane își pierd anual locuințele.
Facturi mari și o tranziție climatică riscantă
Problema nu este doar prețul. Calitatea locuirii este, de asemenea, o criză. Aproximativ 80% dintre chiriașii din Madrid și Barcelona spun că locuințele lor au probleme serioase.
Consecințele sunt directe: expunere mai mare la caniculă, frig și facturi ridicate la energie. Cei mai vulnerabili sunt și cei mai afectați.
În acest context, tranziția către o economie verde riscă să eșueze dacă nu ține cont de aceste realități sociale. O politică climatică ce ignoră inegalitățile nu face decât să le adâncească.
Soluția catalană: renovare, cooperare și locuințe tratate ca drept
Modelul care prinde contur în Catalonia pornește de la o idee simplă: locuința este parte din infrastructura socială, nu doar un bun economic.
În practică, asta înseamnă colaborare între autorități, organizații non-profit, cooperative și mediul privat pentru a construi și moderniza locuințe accesibile și eficiente energetic.
Un element central îl reprezintă renovările energetice accesibile, care reduc emisiile de CO₂, scad facturile și îmbunătățesc sănătatea locatarilor.
Exemplele din Barcelona: chirii mai mici, confort mai mare
În Barcelona, complexul Casa Bloc – construit în secolul XX – a fost reabilitat pentru a combina eficiența energetică cu sprijinul social pentru familiile vulnerabile. Apartamentele sunt dotate cu ferestre performante și sisteme comune de încălzire eficiente.
În Sitges, o localitate apropiată, diferența este și mai vizibilă: în timp ce chiriile ajung la circa 18 euro pe metru pătrat, un proiect de locuințe ecologice oferă apartamente la doar 6 euro pe metru pătrat, cu rating energetic ridicat.
Un alt exemplu este clădirea Adela Barquín, destinată persoanelor de peste 65 de ani. Aici, designul încurajează viața activă și socializarea, iar sistemele pasive de climatizare reduc costurile. Chiria ajunge la aproximativ 500 de euro pe lună, sub jumătate din media Barcelonei.
Parteneriatele care schimbă sistemul
Cheia acestui model este cooperarea. Rețele precum Cohabitac, care administrează aproximativ 5.000 de locuințe accesibile, au devenit parteneri direcți ai autorităților.
Primăria Barcelonei joacă un rol central, oferind terenuri publice și facilitând dezvoltarea de locuințe accesibile prin parteneriate pe termen lung cu organizații non-profit.
Modele similare există deja în orașe precum Viena sau Lyon, unde locuirea este tratată ca serviciu public, nu ca simplă piață.
Modelul nu este lipsit de probleme. Prețul terenurilor este ridicat, costurile de construcție cresc, iar multe proiecte depind încă de fonduri europene temporare, inclusiv cele din perioada post-Covid.
În plus, menținerea echilibrului între performanța energetică și accesibilitate rămâne o provocare constantă.
Un model mic, dar cu impact mare
Cu toate dificultățile, direcția este clară. Catalonia încearcă să transforme locuirea într-o infrastructură socială adaptată unei economii cu emisii reduse de carbon.
Rezultatele încep să apară: renovările realizate după 2020 au redus emisiile cu 18.000 de tone de CO₂. În același timp, fiecare euro investit în renovare generează economii de 2,3 euro în sănătate și energie.
La nivel global, peste 1,6 miliarde de oameni nu au locuințe adecvate, iar cifra ar putea ajunge la 3 miliarde până în 2030.
Modelul catalan rămâne deocamdată la scară redusă, dar transmite un semnal important: locuințele nu trebuie privite doar ca active financiare, ci ca spații de viață. Iar combinația dintre politici publice, investiții pe termen lung și colaborare ar putea oferi o soluție replicabilă și în alte orașe europene.