Arafat crede că până la 30% dintre români ”refuză vaccinarea, indiferent ce le spui”. Susține că putem fi vaccinați și înainte să ne vină rândul, dar nu arată cum

Arafat crede că până la 30% dintre români ”refuză vaccinarea, indiferent ce le spui”. Susține că putem fi vaccinați și înainte să ne vină rândul, dar nu arată cum

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că, din informațiile pe care le deține, aproximativ 25-30% dintre români refuză să se vaccineze împotriva COVID-19.

Cu toate acestea, Arafat e optimist că vom ajunge la o imunizare în masă, de 60-70%.

”Procentul (pentru imunzarea în masă - n.red.) e de 60-70%. Noi sperăm să ajungem acolo, că oamenii se împart în 3 categorii: categoria decisă să se vaccineze, categoria celor care mai vor să se informeze, și aici e rolul nostru, și e un grup care, indiferent ce le spui, vor refuza vaccinarea.

Acest grup, din ce știu, reprezintă în jur de 25%-30%, ceea ce înseamnă că avem șansa să ajungem să vaccinăm în jur de 60-70%”, a spus Raed Arafat, la Digi FM.

ADVERTISING

Are România listă de rezervă pentru vaccin?

Întrebat ce se întâmplă cu dozele de vaccin dacă se prezintă la imunizare mai puțini oameni decât s-au înscris, secretarul de stat a spus că acestea pot fi administrate celor de pe lista de așteptare. Doar că la acest moment România nu are o lista de așteptare.

”Intenția colegilor de la Comitet e să nu se piardă nicio doză. Dacă vezi că s-au înscris atâția și au venit mai puțini, pentru diferența de doze identifici undeva unde sunt oameni de vaccinat și doresc să se vaccineze și le folosești, chiar dacă oamenii respectivi nu fac parte din grupa respectivă sau nu s-au înscris încă.

ADVERTISING

Și în alte țări există listă de rezervă. Oamenii care se înscriu trebuie să fie în același timp responsabili. Dacă te-ai înscris, atunci te duci, dacă nu vrei să te duci, atunci nu te înscrii”, a mai spus Arafat.

Cum a apărut a 6-a doză la Pfizer

Arafat a fost întrebat de ce Pfizer a anuntat ca, de fapt, dintr-un flacon pot fi extrase 6 doze de vaccin, nu 5 cum fusese initial trecut pe prospect.

”Nu e vorba de modificare de prospect, e de tipul seringilor folosite. Seringile au așa-zisul spațiu mort. Dacă se folosește alt tip de seringi, cu un spațiu mort mult mai mic, atunci se pot folosi 6 doze în loc de 5.

ADVERTISING

A șasea se pierdea în spațiul mort al seringii, rămânea o parte din lichid în seringă. Dacă vom aplica noile seringi, și România va avea și noile seringi, atunci se va putea folosi și a șasea doză, care altfel era pierdută”, a explicat Arafat.

”Fiecare persoană care primește o doză are doza a doua deja păstrată”

Despre campania de vaccinare, Arafat crede că se desfășoară bine, dar că mereu vor fi oameni nemulțumiți: ”Campania de vaccinare e ca orice campanie - sunt oameni care sunt nemulțumiți și oameni care spun că și-au obținut informațiile”.

El a reamintit că în România vin săptămânal 140-150.000 de doze de vaccin Pfizer, dar că sunt folosite doar jumătate, astfel încât să fie asigurate dozele pentru rapel.

”Fiecare persoană care primește o doză are doza a doua deja păstrată. Acest lucru cred că e mai sigur, că dacă folosești toate dozele și ceva se întâmplă și nu mai poate fi administrată a doua doză, poate impacta persoana vaccinată”, a explicat secretarul de stat, amintind că la Pfizer rapelul e la 21 de zile, iar la Moderna la 28 de zile.

Întrebat cum se simte după ce a fost vaccinat, Arafat a precizat că foarte bine.

”Mă simt foarte bine, singurul lucru pe care l-am avut a fost o durere la locul injecției, care a apărut la câteva ore, foarte suportabilă, nimic deosebit, și a doua zi nu mai era.

Am colegi care au avut un frison, s-au simțit un pic mai obosiți a doua zi… E normal la vaccinare, inclusiv când faci vaccinul de gripă sezonieră sunt oameni care reacționează așa”, a conchis Raed Arafat.

Raed Arafat, LIVE la DigiFM

Raed Arafat, LIVE la DigiFM

Posted by Digi FM on Thursday, January 14, 2021

Citeşte articolele momentului pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇