Valeriu Gheorghiță avertizează că la jumătatea lui septembrie am putea avea peste 1.500 de cazuri de Covid pe zi

Valeriu Gheorghiță avertizează că la jumătatea lui septembrie am putea avea peste 1.500 de cazuri de Covid pe zi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Numărul cazurilor zilnice de Covid ar putea depăși 1.500 la jumătatea lunii septembrie, dacă nu se vor imuniza mai mulți oameni, avertizează Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

El a precizat că deja se observă o creștere importantă a infectărilor, mai ales în rândul celor sub 40 de ani.

„În ultimele două săptămâni se constată o ușoară creștere a mediei cazurilor pe fiecare săptămână. Practic dacă ne uităm în ultimele două săptămâni, pe grupe de vârstă, constatăm că sub 40 de ani există o creștere importantă, chiar de circa 120%, a numărului de cazuri.

ADVERTISING

Există categoric un trend ascendent la nivel național, chiar dacă în valoare absolută e vorba de un număr mic de cazuri. În perioada următoare observăm o creștere progresivă, lentă, a numărului de cazuri, însă această predicție ne arată că e posibil, la jumătatea lunii septembrie, să ajungem la un număr mult mai mare de cazuri.

Se estimează chiar peste 1.500 de cazuri raportate în fiecare zi, însă acest lucru depinde foarte mult de numărul de persoane care vor fi imunizate până la acel moment”, a spus Gheorghiță, potrivit Digi24.

ADVERTISING

Medicul a subliniat că sunt județe, inclusiv municipiul București, unde rata de imunizare colectivă este peste 60%.

Cu toate acestea, precizează Valeriu Gheorghiță, avem în continuare populație vulnerabilă nevaccinată, ceea ce ne expune unui risc crescut de îmbolnăviri și de a dezvolta forme severe și de decese.

El este însă optimist și spune că există suficient timp ca până în luna septembrie să fie vaccinate cât mai multe persoane.

„Avem încă suficient timp ca până la acel moment să creștem numărul de persoane vaccinate, să recuperăm din acest deficit, însă toate aceste lucruri țin de noi.

ADVERTISING

Ține de fiecare, așa cum își estimează riscul de îmbolnăvire, însă în ceea ce privește vaccinarea COVID-19, trebuie să luăm în calcul nu doar protejarea sănătății noastre, ci și a celor din jurul nostru”, a mai spus Gheorghiță.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇