Un specialist britanic avertizează că noul coronavirus va deveni la fel de ”endemic” precum virusul gripal

Un specialist britanic avertizează că noul coronavirus va deveni la fel de ”endemic” precum virusul gripal
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Noul coronavirus va deveni probabil la fel de ”endemic” precum este virusul gripal anual, a declarat Patrick Vallance, principalul consilier ştiinţific al Marii Britanii.

În prezent au loc studii clinice în faze finale referitoare la vaccinuri pentru noul coronavirus, dar Vallance a spus că este improbabil ca vreunul dintre ele să eradicheze virusul, transmite CNBC.

”Noţiunea de eliminare a Covid-19 nu este corectă, pentru că va reveni”, a spus acesta, subliniind că o singură boală a fost ”eradicată cu adevărat” datorită unui vaccin foarte eficace, iar aceasta a fost variola.

ADVERTISING

A fost confirmat primul caz de COVID-19 şi gripă, detectate simultan la aceeaşi persoană

”Nu putem fi siguri, dar cred că este puţin probabil să ajungem la un vaccin cu adevărat sterilizant, ceva care opreşte complet infecţia, şi este probabil ca această boală să circule şi să fie endemică. Aceasta este cea mai bună evaluare a mea”, a spus Vallance Comisiei pentru strategia de securitate naţională de la Londra.

”În mod clar, pe măsură ce managementul va deveni mai bun, pe măsură ce vă veţi vaccina, ceea ce va reduce probabilitatea de infecţie şi severitatea bolii ... aceasta va începe să semene mai mult cu gripa anuală decât cu orice altceva şi aceasta ar putea fi direcţia pe care vom ajunge", a spus el.

ADVERTISING

În toamnă vom avea, cel mai probabil, epidemie de gripă suprapusă peste pandemia de COVID. De ce vaccinul antigripal poate face diferența și cât de pregătit e Ministerul Sănătății

Companiile de biotehnologie şi organismele academice din întreaga lume şi-au unit forţele pentru a încerca să creeze un vaccin împotriva noului coronavirus cu o viteză fără precedent, având în vedere agresivitatea acestuia.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Vezi şi un interviu eveniment realizat de Magda Grădinaru cu Norman Manea: Corupția și demagogia sunt vii în România, la fel cum vii au rămas calitățile românești


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇