Top 5 ingrediente recomandate pentru îngrijirea pielii deshidratate

Top 5 ingrediente recomandate pentru îngrijirea pielii deshidratate

Atunci când ai pielea deshidratată, aceasta devine mai aspră, se descuamează și ai parte de un disconfort pronunțat, precum acea senzație ciudată ca și cum pielea “te strânge”. Pentru a ameliora aceste simptome, va trebui să apelezi la o rutină specială de îngrijire, care să se concentreze pe hrănire și să conțină produse pentru hidratare intensă.

Există numeroase creme și loțiuni destinate pielii uscate, însă nu toate vor asigura rezultatul dorit. Pentru a primi hrănirea de care are nevoie pielea deshidratată, caută produse cu ingrediente ce au proprietăți speciale. Acestea vor putea satisface nevoile unei pieli afectate și vor putea contribui la refacerea acesteia.

ADVERTISING

Care sunt aceste ingrediente? Află în cele ce urmează.

1. Acidul hialuronic

Ingredient renumit, des întâlnit în produsele de îngrijire, acidul hialuronic poate asigura rezultate grozave în cazul pielii uscate și deshidratate. Principala sa proprietate este aceea de a absorbi un număr foarte mare de molecule de apă. Drept rezultat, poate asigura o foarte bună hidratare.

Și pielea grasă, cu tendință acneică, se poate deshidrata. În cazul său, este mult mai dificil să identifici un produs potrivit, deoarece anumite texturi pot contribui și mai mult la blocarea porilor și la formarea acneei. Însă, acidul hialuronic nu este un compus gras și poate fi utilizat fără probleme și în cazul tenului cu tendință acneică.

ADVERTISING

2. Ceramidele

Ceramidele sunt compuși lipidici care pot asigura o hidratare intensă chiar și pielii predispuse la deshidratare. Aceste substanțe acționează prin prevenirea pierderii de apă din țesuturi, astfel contribuind la menținerea hidratării. Drept rezultat, ceramidele au devenit alte ingrediente foarte des utilizate în produsele de îngrijire pentru piele uscată.

3. Acizii grași

Aceste substanțe pot stimula organismul să se mențină hidratat, însă cum pot face acest lucru? Acizii grași reprezintă de fapt o sursă de energie, care contribuie la realizarea mai multor procese ce asigură buna funcționare a organismului. Printre aceste procese, se numără și hidratarea.

ADVERTISING

4. Glicerina și ingredientele derivate

Glicerina este un ingredient cunoscut pentru proprietățile sale de hidratare. Substanța face parte din categoria umectanților, ceea ce înseamnă că poate absorbi umiditatea din atmosferă și o poate menține în piele. Drept rezultat, este deseori utilizată în produsele pentru piele uscată și deshidratată, asigurând și o textură delicată și calmantă.

5. Vaselina

Când te gândești la vaselină, cel mai probabil o asociezi cu o substanță cu textură groasă și alunecoasă. Aceasta reprezintă un produs derivat din petrol, așadar îndeplinește cu succes această descriere. Numeroase produse pentru piele deshidratată și uscată conțin vaselină, deoarece aceasta este hrănitoare, combate aspectul tern specific și oferă luminozitate. Totuși, substanța nu este absorbită de către piele, așa că aceasta asigură hidratarea de la exterior.

Pielea deshidratată are nevoie de o îngrijire dedicată, bazată pe o rutină specială de hidratare. Pentru a putea scăpa de disconfortul cauzat și a reda pielii strălucirea și aspectul plăcut, este necesar să urmezi o astfel de rutină și să incluzi produse cu ingrediente dedicate în îngrijirea zilnică.

Acidul hialuronic, ceramidele, acizii grași, glicerina și vaselina sunt substanțe folosite deseori pentru o hidratare intensă a pielii. Încearcă loțiuni și creme care le conțin și vezi care dintre ele oferă cele mai bune rezultate. În cazul în care disconfortul persistă, poți cere sfatul unui medic.