Tătaru anunță că a început testarea pentru SARS-CoV2 la nivel național. Când vom ști cât de imuni suntem

Tătaru anunță că a început testarea pentru SARS-CoV2 la nivel național. Când vom ști cât de imuni suntem
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În toamnă vom ști care e rata de imunizare la SARS-CoV2 în România, dacă testarea pe care ministrul Sănătăţii spune că a început-o va decurge bine.

„A început acel test de seroprevalenţă şi au început recoltările de la diverse laboratoare din judeţe şi continuă această recoltare.

În acest moment a scăzut ritmul, pentru că trebuie să gestionăm o a doua cocoaşă a primului val pandemic, dar acel test merge în continuare. Rezultatele vor veni la începutul lunii septembrie”, a precizat NeluTătaru, la Digi 24.

Testul va arăta dacă și cât s-a produs imunizarea și ne va da detalii despre un eventual val doi.

„Trebuie să ne obişnuim să convieţuim cu acest virus, cel puţin un an, doi.

ADVERTISING

Orice pandemie ne-a dat această experienţă, dar acesta este anul cel mai important şi în virtutea faptului că ne vom obişnui cu acest virus şi în speranţa unui vaccin anul viitor, şi în contextul în care toţi, chiar dacă e ceva nevăzut, am început să ne obişnuim", a mai spus Tătaru.

Cazurile de luni și marți

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, marți, 1.151 cazuri noi de COVID-19.

1.151 de cazuri noi de COVID-19. Record de pacienți la Terapie Intensivă, 33 de decese, inclusiv un tânăr sub 29 de ani (Infografice)

ADVERTISING

Luni, 27 iulie, GCS anunța 1.104 de noi îmbolnăviri depistate în ultimele 24 de ore.

Peste 1.100 de cazuri noi de COVID-19, din nici 8.000 de teste. Tot mai mulți pacienți sunt în stare gravă la ATI (Infografice)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇