Primul caz suspect de variola maimuței din Grecia se infirmă, anunță Ministerul Sănătății. Pacientul, un turist român venit în Marea Britanie, are varicelă și a fost externat deja.
„În urma informărilor realizate la nivelul Ministerului Sănătății prin discuții cu Misiunea română în Republica Elenă, am fost informați că diagnosticul de variola maimuței pentru cetățeanul român care a fost internat într-un spital din Atena a fost infirmat. Pacientul a fost diagnosticat cu varicelă, starea lui de sănătate e bună și a fost externat”, transmite luni Ministerul Sănătății.
Potrivit presei din Grecia, pacientul care fusese suspect de variola maimuței, un român stabilit în Marea Britanie, are 29 de ani și a fost transportat sâmbătă din Kefalonia la Atena, iar la spital a fost pus în izolare.
Testele serologice nu au depistat această boală, ci varicelă, a anunţat Departamentul elen de Sănătate Publică, citat de AFP şi preluat de Agerpres.
"Variola maimuţei nu a fost detectată în urma analizelor serologice la bărbatul internat la spitalul Attikon, însă varicela a fost detectată în urma a două testări succesive", a anunţat organizaţia de sănătate publică.
"Există simptome şi apariţia de leziuni cutanate similare" între cele două boli, a precizat organizaţia.
Mai multe ţări occidentale, printre care Franţa, Germania, Marea Britanie, Statele Unite, Spania şi Suedia au identificat cazuri de variola maimuţei.
Ministerul Sănătăţii a transmis ieri că pe teritoriul României nu a fost înregistrat niciun caz de variolă a maimuţei sau suspiciune de îmbolnăvire. Precizările vin ca urmare a informaţiilor apărute în mediul online cu privire la un posibil caz de variolă la Spitalul Municipal din Rădăuţi, din judeţul Suceava. ”Cazul de la Rădăuţi este din punct de vedere clinic şi epidemiologic al unei paciente de 49 de ani cu varicelă, infectată după contactul cu copii", spune MS.
Variola maimuţei este o boală rară al cărei agent patogen poate fi transmis de la animale la om şi invers.
Simptomele sale seamănă, dar în formă mai puţin severă, cu cele observate în trecut la subiecţii cu variolă: febră, cefalee, dureri musculare, dureri de spate, în primele cinci zile. Apoi apar erupţii cutanate, leziuni, pustule şi în final cruste.
Nu există tratament pentru această boală, care de obicei se vindecă spontan şi ale cărei simptome durează între 14 şi 21 de zile.