Restricții în Cluj-Napoca, după ce incidența a depășit 2 la mie

Restricții în Cluj-Napoca, după ce incidența a depășit 2 la mie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a hotărât, joi, o serie de restricţii în municipiul Cluj-Napoca şi în comunele Floreşti, Sănduleşti şi Săvădisla, unde incidenţa COVID-19 a depăşit nivelul de două cazuri la o mie de locuitori.

Astfel, în municipiul Cluj-Napoca incidenţa se situează la 2,15 la mie, în comuna limitrofă Floreşti, cu cea mai mare populaţie din ţară, la 2,21 la mie, iar în Săvădisla la 2,67 la mie, se arată într-o informare a prefectului Tasnadi Szilard.

Potrivit hotărârii CJSU, în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane.

ADVERTISING

De asemenea, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.

În plus, organizarea şi desfăurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie.

ADVERTISING

Printre altele, se permit activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, şi se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. Dar, "se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană".

ADVERTISING

Totodată, în comuna Sănduleşti, unde incidenţa este de 3,1 la mia de locuitori, sunt interzise activităţile în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive etc.).

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇