Rata de vaccinare antiCovid a ajuns la doar 31% în România. Care sunt județele fruntașe

Rata de vaccinare antiCovid a ajuns la doar 31% în România. Care sunt județele fruntașe

Acoperirea vaccinală antiCovid la nivel naţional, din populaţia rezidentă eligibilă de peste 12 ani, este de circa 31%.

În Capitală aceasta este de 49,4%, a declarat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.

"Acoperirea, din populaţia rezidentă eligibilă de peste 12 ani, este de circa 31%. (…) Acoperirea vaccinală în municipiul Bucureşti se apropie de 50%, vorbim de 49,4%. Urmează judeţul Cluj, cu aproape 46%, judeţul Sibiu - cu 39%, Timiş - 36,3%, Constanţa - 36,5%, Braşov - 36,3%.

ADVERTISING

Mai avem doar două judeţe, Giurgiu şi Suceava, care au o rată de acoperire sub 20%, în rest toate judeţele au rată de acoperire vaccinală de peste 20%", a precizat Valeriu Gheorghiţă.

Peste 5 milioane de persoane vaccinate

Preşedintele CNCAV a menţionat că până la data de 6 septembrie au fost vaccinate 5,28 milioane de persoane cu cel puţin o doză, din care, cu schemă completă, 5,17 milioane de persoane.

În mediul rural, până la acest moment, s-au administrat 2,59 milioane de doze de vaccin.

"În ceea ce priveşte bilanţul campaniei de vaccinare, în cadrul programului 'Oraşul vaccinează satul' au fost demarate activităţi de vaccinare în 2.788 de comune din cele 2.862 de comune de la nivel naţional. Au fost finalizate acţiunile de vaccinare în majoritatea acestor comune şi până la acest moment în mediul rural s-au administrat 2,59 milioane de doze de vaccin, fiind vaccinate 1,14 milioane de persoane cu schemă completă, prin toate modalităţile de vaccinare", a explicat Gheorghiţă.

ADVERTISING

La cabinetele de medicină de familie s-au vaccinat, până pe data de 6 septembrie, 379.842 de persoane, 54% fiind din mediul rural.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇