Punctul slab al vaccinurilor antiCOVID-19 făcute de Rusia şi China: Sunt bazate pe un virus de răceală comună la care au fost expuşi mulţi oameni

Punctul slab al vaccinurilor antiCOVID-19 făcute de Rusia şi China: Sunt bazate pe un virus de răceală comună la care au fost expuşi mulţi oameni

Vaccinurile pentru COVID-19 dezvoltate de Rusia şi China au un neajuns comun: sunt bazate pe un virus de răceală comună la care au fost expuşi mulţi oameni, ceea ce le poate limita eficacitatea.

Vaccinul companiei CanSino Biologics, aprobat pentru utilizarea de către armata chineză, este o formă modificată a adenovirusului de tip 5 (Ad5), arata Reuters.

Compania discută ca vaccinul să fie aprobat de urgenţă în mai multe ţări, înainte de a finaliza studii clinice de amploare, a scris Wall Street Journal.

ADVERTISING

Un vaccin dezvoltat de Gamaleya Institute din Moscova, aprobat în Rusia la începutul lunii august, este bazat pe Ad5 şi pe un alt adenovirus mai puţin comun.

”Ad5 mă îngrijorează pentru că mulţi oameni au imunitate. Nu sunt sigur care este strategia lor...poate nu va avea o eficacitate de 70%.

Ar putea avea o eficacitate de 40% și este mai bine decât nimic, până va exista altceva”, a declarat Anna Durbin, cercetător în domeniul vaccinurilor la Johns Hopkins University.

ADVERTISING

Peste 845.000 de morți la nivel mondial

Vaccinurile sunt considerate ca fiind esenţiale pentru a opri pandemia care a ucis peste 845.000 de oameni la nivel mondial.

Ambii dezvoltatori au o experienţă cu vaccinuri pentru Ebola aprobate care sunt bazate pe Ad2.

CanSino şi Gamaleya nu au răspuns solicitărilor pentru informaţii.

Cercetătorii au experimentat de-a lungul deceniilor vaccinuri bazate pe Ad5 împotriva unei varietăţi de infecţii, dat niciunul nu este utilizat pe scară largă.

Acestea implică virusuri inofensive drept bază pentru a introduce în corp gene ale virusului  ţintă, în acest caz noul coronavirus, în organism, declanşând o reacţie imunitară pentru combaterea virusului real.

ADVERTISING

Dar mulţi oameni au deja anticorpi pentru Ad5, care ar putea determina organismul să atace vectorul în loc să răspundă la coronavirus, ceea ce ar face vaccinul mai puţin eficace.

Mai mulţi cercetători au ales adenovirusuri alternative sau alte mecanisme de livrare.

Oxford University şi AstraZeneca şi-au bazat vaccinul pentru COVID-19 pe un adenovirus de la cimpanzei, evitând problema Ad5. Vaccinul candidat al Johnson & Johnson foloseşte Ad26, o tulpină mai rară.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇