OMS: Nu există nicio dovadă că adolescenţii şi copiii sănătoşi au nevoie de doze booster de vaccin împotriva COVID-19

OMS: Nu există nicio dovadă că adolescenţii şi copiii <i>sănătoşi</i> au nevoie de doze booster de vaccin împotriva COVID-19

Nu există în prezent nicio dovadă că adolescenţii şi copiii sănătoşi au nevoie de doze booster de vaccin împotriva COVID-19, a declarat marţi coordonatoarea ştiinţifică a OMS, Soumya Swaminathan (foto), potrivit Reuters.

Vorbind într-un briefing de presă, coordonatoarea ştiinţifică a afirmat că, deşi pare să existe, în timp, o reducere a imunităţii conferite de vaccin în cazul variantei Omicron înalt transmisibile, sunt necesare mai multe cercetări pentru a se stabili ce persoane au nevoie de doze booster.

ADVERTISING

'Nu există în acest moment nicio dovadă că adolescenţii sănătoşi sau copiii sănătoşi au nevoie de boostere. Absolut nicio dovadă', a afirmat ea.

Israelul a început să le ofere doze booster copiilor începând de la vârsta de 12 ani, iar Administraţia pentru alimente şi medicamente a Statelor Unite (FDA) a autorizat în această lună administrarea unei a treia doze de vaccin Pfizer/BioNTech copiilor între 12 şi 15 ani.

Şi Germania a recomandat săptămâna trecută ca toţi copiii între 12 şi 17 ani să primească o doză booster. Ungaria a luat acceaşi decizie.

ADVERTISING

Soumya Swaminathan a anunţat marţi că grupul tehnic consultativ al OMS se va întâlni în cursul săptămânii pentru a lua în discuţie tocmai cum statele ar trebui să ia în considerare oferirea de doze booster populaţiilor lor.

'Scopul este de a-i proteja pe cei mai vulnerabili, pe cei cu cel mai mare risc de boală severă şi de deces. Aceştia sunt populaţiile noastre vârstnice, persoanele imunocompromise şi cu boli subiacente, dar şi personalul medical', a explicat ea.

În România, campania pentru vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani începe pe 26 ianuarie. Până atunci părinții și tutorii legali pot face programările, însă pot merge cu cei mici și direct în centrele care administrează dozele pediatrice.

ADVERTISING

E bun vaccinul pentru copiii între 5 și 11 ani împotriva Omicron? Care sunt reacțiile adverse? Află răspunsurile specialiștilor (Video)

Urmărește declarațiile susținute ieri de reprezentanții OMS:

Media briefing on COVID-19

Media briefing on COVID-19

Publicată de World Health Organization (WHO) pe Marţi, 18 ianuarie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇