O femeie din Olt a avut o reacţie severă, anafilactică, după administrarea primei doze de vaccin AstraZeneca

O femeie din Olt a avut o reacţie severă, anafilactică, după administrarea primei doze de vaccin AstraZeneca

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, luni, că o femeie de 46 de ani a avut o reacţie severă, anafilactică, la scurt timp după ce i s-a administrat prima doză de vaccin AstraZeneca într-un centru de vaccinare din judeţul Olt, ea nefiind cunoscută cu alergii.

În prezent, femeia este în stare bună, dar rămâne sub supravegherea medicilor.

"Aceasta s-a prezentat pentru primirea primei doze de vaccin de la AstraZeneca, iar în aproximativ 10 minute după administrarea vaccinului a dezvoltat o reacţie alergică cu criterii de şoc anafilactic. Menţionăm că pacienta nu era cunoscută cu istoric de reacţii alergice.

ADVERTISING

Personalul medical aflat în centrul de vaccinare i-a acordat de urgenţă îngrijirile medicale de specialitate, conform procedurilor existente, cu ameliorarea rapidă a stării clinice.

Ulterior, a fost solicitat serviciul de urgenţă în vederea transportării acesteia la unitatea spitalicească din muncipiul Slatina pentru primirea îngrijirilor medicale suplimentare", a arătat CNCAV.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇