De peste 70 de ani, cercetătorii observă un fenomen care continuă să surprindă medicina: persoanele oarbe din naștere, mai exact cele cu orbire corticală congenitală, par să fie protejate de schizofrenie.
Ipoteza a apărut pentru prima dată în 1950, când scriitorul Hector Chevigny și psihologul Sydell Braverman, care studiau persoanele nevăzătoare, au remarcat că nu găseau niciun caz documentat de schizofrenie la oameni orbi din naștere.
Mult timp, observația a fost considerată o simplă coincidență. Însă studiile moderne, bazate pe baze de date medicale extinse, au readus-o în atenție.
Niciun caz într-un studiu pe aproape jumătate de milion de copii
Cele mai solide date provin dintr-un studiu publicat în 2018, care a presupus monitorizarea a aproape 500.000 de copii născuți în Australia de Vest între 1980 și 2001.
Dintre aceștia, 1.870 au dezvoltat schizofrenie. Însă niciunul dintre cei 66 de copii diagnosticați cu orbire corticală congenitală nu a dezvoltat boala, scrie Science Alert.
Numărul este mic, iar cercetătorii avertizează că nu poate fi trasă încă o concluzie definitivă. Totuși, rezultatul se suprapune peste zeci de ani de observații similare: până în prezent, nu există niciun caz confirmat de schizofrenie la persoane cu acest tip particular de orbire congenitală.
Totuși, protecția nu apare în toate formele de orbire, atrag atenția oamenii de știință.
Persoanele care își pierd vederea mai târziu în viață sau cele a căror orbire este cauzată de afectarea ochilor - și nu a cortexului vizual din creier - pot dezvolta schizofrenie. Acest detaliu sugerează că mecanismul protector nu ține de lipsa vederii în sine, ci de modul în care creierul vizual se dezvoltă încă din primele etape ale vieții.
Schizofrenia, văzută ca o tulburare a „predicțiilor” creierului
În ultimii ani, cercetătorii au început să privească schizofrenia într-un mod diferit: nu doar ca pe o boală chimică a creierului, ci și ca pe o tulburare a modului în care creierul interpretează realitatea.
Creierul funcționează permanent pe baza unor predicții. El anticipează ce urmează să vadă, să audă sau să simtă și compară aceste așteptări cu informațiile primite de la simțuri.
În schizofrenie, acest sistem pare să funcționeze defectuos. Semnale slabe sau întâmplătoare capătă o importanță exagerată, coincidențele par încărcate de sens, iar granița dintre imaginație și realitate devine instabilă. De aici pot apărea halucinațiile, ideile delirante sau senzația că anumite gânduri vin „din exterior”.
Cercetătorii cred acum că dezvoltarea diferită a cortexului vizual la persoanele cu orbire congenitală ar putea modifica tocmai aceste mecanisme prin care creierul filtrează și organizează informația.
Ce legătură are glutamatul
Majoritatea tratamentelor actuale pentru schizofrenie vizează dopamina, un neurotransmițător implicat în recompensă și motivație. Medicamentele ajută mulți pacienți, dar nu funcționează pentru toți și pot avea efecte adverse importante.
Noile cercetări se concentrează tot mai mult asupra glutamatului, o substanță chimică esențială pentru învățare și comunicarea dintre neuroni.
Sistemele bazate pe glutamat sunt foarte active în cortexul vizual și în circuitele care permit creierului să decidă ce informații sunt relevante și ce poate fi ignorat.
Ideea nu este că orbirea ar putea deveni un „tratament”, ci că studiul acestui fenomen rar ar putea ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine cum se dezvoltă un creier stabil și cum apar erorile de procesare asociate schizofreniei.
„Observația făcută accidental acum aproape un secol continuă să schimbe modul în care înțelegem una dintre cele mai complexe boli psihice”, notează autorii analizei.
