Cel mai recent raport World Obesity Atlas al Federației Mondiale a Obezității, publicat anul trecut de Ziua Mondială a Obezității, prezice pe baza tendințelor actuale că 51% din populația globală va fi supraponderală sau obeză până în anul 2035.
Obezitatea infantilă crește mai rapid decât în cazul adulților, astfel se estimează că ratele se vor dubla în rândul băieților la 208 milioane (creștere de 100%) și mai mult decât dubla în rândul fetelor la 175 milioane (creștere cu 125%).
Țările cu venituri scăzute se confruntă cu creșteri rapide ale prevalenței obezității. Dintre cele 10 țări cu cele mai mari creșteri ale obezității preconizate la nivel global (atât pentru adulți, cât și pentru copii), 9 dintre acestea sunt țări cu venituri mici sau medii.
Eșecul continuu de a îmbunătăți prevenirea și tratamentul obezității ar putea avea un impact economic major. Aceste cifre noi reprezintă o creștere semnificativă față de nivelurile actuale și în același timp este un semnal de alarmă transmis de Federația Mondiala a Obezității către toate statele lumii, de dezvoltare a planurilor naționale de acțiune împotriva obezitate.
Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de pilates, dezvăluie ce soluții putem adopta pentru a câștiga lupta cu kilogramele în plus și pentru a învinge obezitatea.
„Cele mai recente statistici cu privire la obezitate sunt alarmante. Majoritatea populației globale (51% sau peste 4 miliarde de oameni) va fi supraponderală sau obeză până în anul 2035, dacă tendințele actuale vor predomina. Mai exact 1 din 4 oameni (aproape 2 miliarde) vor suferi de obezitate.
Federația Mondială a Obezității a tras un semnal de alarmă urgent odată cu seria de previziuni privind prevalența obezității pentru perioada 2020-2035. Este absolut îngrijorător că peste jumătate din populația globală să aibă un indice de masă corporală ridicat (IMC ≥25kg/m²) până la sfârșitul acestei perioade și 1 din 4 persoane să trăiasca cu obezitate (IMC ≥30 kg/m²), comparativ cu 1 din 7 cât sunt în prezent.
La fel și în ceea ce privește obezitatea infantilă care crește deosebit de rapid. Se așteaptă ca până în 2035 ratele să se dubleze în rândul băieților și să ajungă la 208 milioane, iar în rândul fetelor să crească cu 125% și să ajungă până la 175 milioane. În total, peste 1,5 miliarde de adulți și aproape 400 de milioane de copii vor trăi cu obezitate în 12 ani, dacă nu se iau măsuri urgente și semnificative.
Nici România nu excelează la acest capitol, mai ales pentru că la noi finalul de an înseamnă cel puțin 2 săptămâni de vacanță și cum românii iubesc sărbătorile se îngrașă în medie între 3 și 5 kilograme, mai mult decât orice alt popor european”, dezvăluie Cori Grămescu.
Multe persoane se luptă de foarte mulți ani cu kilogramele în plus și, pe lângă aspectul fizic, dorința de a slabi aduce cu sine și recăpătarea sănătății, a vitalității și a stării de bine.
Pentru a scăpa de povara kilogramelor în plus aveți nevoie de un program personalizat care să rezolve cauzele primare ale obezității, punct cu punct. Cu o dietă personalizată, oricine poate să revină la o greutate corporală normală, chiar dacă are peste 20 kg în plus.
„După ce toate dietele au eșuat, este normal să nu mai înțelegem de ce corpul nu mai răspunde la diete? Sau de ce mintea ne sabotează când aude cuvântul "dietă"?
Nu este nimic anormal să ne simțim descurajați după atâtea încercări nereușite care au condus la frustrare, lipsa de energie și neîncredere în propriul corp. Știu mai bine decât oricine că după o perioadă, fie ea scurtă sau lungă, constatăm cu dezamăgire că obiceiurile proaste revin și odată cu ele și kilogramele în plus, chiar dacă am depus eforturi considerabile, că ne-am abținut de la mâncare, dar, în final, simțim că toate aceste eforturi au fost în zadar.
Pe la vârsta de 18 de ani aveam multe kilograme în plus! În tinerețe am făcut cel mai probabil ce fac toți cei care își doresc să slăbească: am răbdat de foame, m-am chinuit cu programe de sport epuizante și am luat mai toate suplimentele de slăbit existente atunci pe piață.
Însă, deși pe moment am reușit să slăbesc, am realizat rapid că mă chinuiam atât de tare să mă mențin slabă încât ar fi fost imposibil să rezist pe termen lung. Am reușit până la urmă să înțeleg cum mă mențin abia după ce am studiat și am aprofundat nutriția și fitnessul! Asta se întâmpla acum 20 de ani, iar experiența mea m-a determinat să continui să mă dezvolt și să ajut și alți oameni aflați în această situație.”- Cori Grămescu.
Cu o experiență de peste 18 ani în nutriție și antrenament pentru femei, Cori Grămescu, nutriționist certificat, personal trainer, instructor de group fitness și master trainer de Pilates, dezvăluie care sunt pașii prin care putem slăbi 20 de kilograme în 6 luni.
Better Body – primul program personalizat prin care puteți scăpa definitiv de 20 kg în 6 luni
Ce înseamnă un program personalizat de slăbire? O dietă calculată strict pentru nevoile metabolice ale fiecărei persoane în parte și care conține doar ingrediente pe care aceasta le agreează.
O dietă personalizată este un plan alimentar care vă ajută să nu vă fie foame și cu care puteți gestiona poftele alimentare într-o manieră rezonabilă. Dar dincolo de aceste aspecte tehnice, în cadrul programului de slăbire personalizat Better Body, beneficiați în permanență de sprijin și de o strategie eficientă și echilibrată de a gestiona momentele grele în orice dietă (mese festive de sărbători, vacanțe și evenimente în familie).
„Multă lume greșește când socotește că o slăbire de 20 de kilograme este echivalentă cu 4 slăbiri de 5 kg. E exact genul de abordare fără strategie coerentă care ține oamenii flămânzi, obosiți și descurajați de slăbire, pentru că nu adresează lucrurile esențiale în slăbirea de lungă durată: îmbunătățirea compoziției corporale pentru a avea un metabolism activ și optimizarea hormonală pentru a susține apoi menținerea greutății.
Iată pe scurt ce aveți de făcut dacă aveți de slăbit 20 de kilograme și vreți să aveți succes:
- apucați-vă de sport, din prima zi;
- mâncați legume la fiecare masă;
- mâncați o porție de carne slabă sau pește de dimensiunea podului palmei la fiecare masă;
- urmăriți scăderea în cm în paralel cu slăbirea în kilograme;
- dormiți 7-8 ore pe noapte și învățați să gestionați stresul;
- renunțați la patiserie, dulciuri și crănţănele uscate;
- învățați să mâncaţi dietetic și când sunteți în vacanță, și când sunteți la dietă sau în vizită;
- gătiți condimentat, dietetic și gustos și nu în ultimul rând AVEȚI răbdare.
O slăbire de 20 de kilograme se poate opera în 5-8 luni, în niciun caz mai devreme de atât, și aici nu socotesc etapa de menținere controlată de după, atât de necesară stabilizării comportamentelor sănătoase și a metabolismului.
Alocați-vă măcar acest timp pentru a înțelege pe îndelete ce aveți de făcut cu corpul vostru, ca să vă mențineți la o formă fizică sănătoasă și plăcută. Dacă vreți să aflați totul despre modul în care puteți slăbi în mod armonios, fără înfometare și reducând riscul de a vă îngrășa din nou, minim 20 de kilograme, vă invit marți 16 ianuarie începând cu ora 20:00, la un webinar gratuit. În cadrul aceluiași webminar puteți afla mai multe informații și despre cum puteți beneficia de programul de slăbire personalizat Better Body.”
Despre Cori Grămescu
Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates, a reușit de-a lungul unei cariere de 18 ani să ajute peste 35.000 de oameni să-și schimbe viețile, să ajungă la greutatea dorită, fără epuizare și fără înfometare. Anul acesta a lansat prima sa carte - “Vindecarea relației cu mâncarea și cu propriul corp”. O poveste personală despre sănătate și echilibru, o carte cu recomandări și sfaturi atât din zona de sport, cât și din zona de nutriție, dar și prima carte din România cu un cerc de suport pentru toți cititorii.
Mai mult decât o carte despre nutriție, este povestea unui om care s-a luptat cu kilogramele în plus și a câștigat, o invitație deschisă pe care Cori o lansează tuturor cititorilor care vor să descopere secretele pentru un trup sănătos și o inimă bucuroasă. În carte veți descoperi răspunsuri la întrebări despre cum și ce trebuie să mâncam, dacă vrem să fim în formă, despre cum putem alege obiective realiste pentru transformare, dar și despre modul în care stresul ne afectează digestia sau despre cum putem pune capăt mâncatului emoțional.