Legătură puternică între dieta modernă, ADHD și autism. Ce a arătat cel mai recent studiu

Legătură puternică între dieta modernă, ADHD și autism. Ce a arătat cel mai recent studiu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O recentă cercetare realizată în Danemarca a arătat că dieta de tip occidental a mamei în timpul sarcinii, adică bogată în grăsimi şi zahăr şi săracă în ingrediente proaspete, poate creşte riscul de tulburări de neurodezvoltare precum ADHD şi autism la copii.

Fumatul, alcoolul şi dietele nesănătoase sunt factori despre care se știe că pot influenţa dezvoltarea fetală.

„Cu cât o femeie aderă mai mult la o dietă occidentală în timpul sarcinii - bogată în grăsimi, zahăr şi produse rafinate şi săracă în peşte, legume şi fructe - cu atât mai mare pare să fie riscul ca copilul ei să dezvolte ADHD sau autism”, a declarat unul dintre autorii studiului, dr. David Horner.

Nici măcar nu e nevoie ca viitoarea mamă să consume doar produse nesănătoase. Orice „abatere” crește riscul de boală al fătului. Pe de altă parte, orice ajustare a dietei contează.

Studiul realizat pe patru grupuri de subiecți din Danemarca și SUA, cuprinzând peste 60.000 de perechi mamă-copil, a arătat o legătură între modelele alimentare occidentale şi ADHD în cazul tuturor grupurilor. Femeile au fost urmărite inclusiv în timpul sarcinii, recoltându-li-se probele biologice, iar copiii au fost evaluaţi clinic pentru tulburări de neurodezvoltare la vârsta de 10 ani.

Autorii studiului au concluzionat că asocierea dietei cu riscul de ADHD a fost cea mai puternică la începutul şi mijlocul sarcinii, se arată într-un raport publicat de jurnalul Nature Metabolism.

„Atunci când am comparat aceste grupuri, am observat cele mai puternice asocieri în primul şi al doilea trimestru, sugerând că dezvoltarea creierului în această perioadă este deosebit de sensibilă la influenţele nutriţionale materne”, explică un alt autor al studiului, profesorul Morten Arendt Rasmussen, de la Universitatea din Copenhaga.

Cercetătorii au identificat 43 de metaboliţi specifici în sângele matern care au fost legaţi de o dietă occidentală şi care ar putea ajuta la explicarea legăturii dintre dietă şi tulburările de neurodezvoltare.

„Am descoperit că 15 dintre aceşti 43 de metaboliţi erau legaţi în mod special de riscul crescut de ADHD. Mulţi dintre aceşti metaboliţi sunt derivaţi din aportul alimentar şi joacă roluri-cheie în reglarea inflamaţiei şi a stresului oxidativ - factori despre care se crede că sunt critici în neurodezvoltarea timpurie”, a explicat dr. Horner.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇