Pentru mulți cetățeni, este ca un al doilea cadou de Crăciun: în prezent, vaccinul anti-coronavirus este livrat centrelor de vaccinare. Campania ar urma să înceapă duminică, 27 decembrie.
Cu o zi înainte de demararea campaniei de vaccinare anti-Covid, serul este livrat în prezent landurilor federale. Guvernul a dispus furnizarea câtorva zeci de mii de doze din vaccinul produs de BioNTech către 27 de localități.
De acolo, vaccinul va fi livrat mai departe centrelor de vaccinare și echipelor mobile care vor demara de duminică, 27 decembrie, campania de vaccinare a populației. Mai întâi vor fi vaccinate persoanele trecute de 80 de ani, îngrijitorii și personalul medical cu risc sporit de infectare.
Spahn: Până la vară, "ofertă de vaccin" pentru toată lumea
Ministrul Sănătății Jens Spahn a informat despre aceste acțiuni la o conferință de presă la Berlin. Germania ar fi bine pregătită pentru cea mai amplă campanie de vaccinare din istoria sa. "Centrele de vaccinare sunt gata de start, echipele așteaptă să înceapă activitatea."
Spahn a subliniat însă că pornirea campaniei de vaccinare nu înseamnă că pandemia de coronavirus a fost adusă sub control: "Avem încă nevoie de un efort sporit pentru a depăși această pandemie." Până la sfârșitul lui martie, ar urma să fie disponibile până la 12 milioane de doze de vaccin.
Cantitatea va fi suficientă pentru până la șase milioane de cetățeni, având în vedere că este nevoie de câte două doze de persoană pentru obținerea imunizării.
Ministrul se așteaptă ca toți cetățenii Germaniei să poată beneficia de o "ofertă de vaccin" până în vară - în contextul în care și alte vaccinuri vor obține omologarea.
Pe lângă vaccinul deja aprobat, produs de compania germană BioNTech și de partenerul american Pfizer, aproape gata de start este și serul produs de firma americană Moderna. Autoritatea Europeană a Medicamentului (EMA) va anunța pe 6 ianuarie decizia sa privind acest produs.
Asociația Orașelor Germane: "Pericolul încă nu a trecut"
Asociația Orașelor Germane a redus la rândul său așteptările la debutul campaniei de vaccinare. "Este un început, dar pericolul acestui coronavirus încă nu a trecut", a declarat președintele Asociației, Burkhard Jung, pentru grupul de presă Funke.
Situația infectărilor rămâne la un nivel îngrijorător iar timpul pentru vaccinarea de masă încă nu a sosit. "Sunt disponibile prea puține doze pentru o campanie de masă", a spus Jung, care este și primar general al orașului Leipzig.
Numărul noilor cazuri de coronavirus a rămas ridicat și de Crăciun. Institutul Robert Koch a anunțat 25.533 de noi infectări și 412 decese pentru 25 decembrie, iar a doua zi de Crăciun au fost raportate 14.455 de cazuri noi și 240 de decese. RKI crede că în zilele de sărbătoare s-au efectuat mai puține teste și s-au anunțat mai puține cazuri noi la oficiile de sănătate publică.
Al treilea lockdown în Austria
În Austria este impus de sâmbătă 26 decembrie al treilea lockdown. Numeroase magazine și iniţiative private sunt obligate să închidă din nou pentru trei săptămâni. În plus, până la jumătatea lui ianuarie sunt valabile restricționări ale contactelor sociale și de părăsire a locuințelor.
În Austria, viața publică fusese deja redusă la minimum de la jumătatea lui noiembrie până la începutul lui decembrie. De atunci, numărul noilor infectări a scăzut considerabil. În ultimele șapte zile s-au raportat aproximativ 160 de cazuri la 100.000 de locuitori. Așa-numita incidență de șapte zile este astfel mai scăzută decât cea din Germania, după mai multe luni în care a fost peste ea.
Mutația virusului și în Franța și Spania
Mutația coronavirusului descoperită în Marea Britanie a ajuns acum și în Franța și Spania (în Germania se înregistrase, de asemenea, primul caz). Virusul modificat a fost descoperit la un francez din localitatea Tours revenit recent din Regatul Unit.
La Madrid, sunt infectate cu noua variantă a virusului patru persoane. Și acestea s-au aflat recent în Marea Britanie.