Deputatul USR PLUS Adrian Wiener, care este medic la spitalul Județean din Arad, s-a vaccinat marți împotriva COVID-19.
Wiener spune că s-a imunizat cu ”credința că numai astfel poate fi întrerupt lanțul transmiterii comunitare a bolii”.
”Wiener, parlamentarul-doctor care în timpul pandemiei s-a reîntors să lucreze în spital, mai întâi la Spitalul Clinic Județean de Urgență, apoi ca medic-coordonator la Spitalul din Grădiște dedicat COVID-19, demontează și câteva dintre fake news-urile care circulă în această perioada pe tema vaccinului anti-COVID-19.
Începând cu ideea că vaccinul ar modifica ADN-ul uman, continuând cu speculația că ar fi fost sărite etape importante în ceea ce privește standardele de siguranță și eficacitate și până la presupoziția falsă că vaccinul ar fi contraindicat persoanelor cu boli cronice”, a transmis Alianția într-un comunicat de presă.
”Riscul cel mai mare este nevaccinarea”
La rândul său, medicul subliniază că ”riscul cel mai mare nu este vaccinul, ci nevaccinarea”.
”M-am vaccinat cu convingerea că e un gest de responsabilitate; că nu voi fi o verigă în lanțul de perpetuare a transmiterii comunitare a acestei boli.
NU, vaccinul anti-Covid19 nu modifică ADN-ul uman; ARN-ul mesager pe care îl conține nu intră în nucleul celulei umane, acolo unde se află ADN-ul. Doar dă instrucțiuni celulelor de la locul injectării să producă proteina virală spike, care la rândul ei va determina sistemul imun să producă anticorpi care protejează împotriva îmbolnăvirii; Molecula de ARNm din vaccin este degradată în organism după aproximativ 2 zile.
NU, nu s-au sărit etapele de testare înainte de a ajunge să fie administrat. Tehnologia de utilizare a ARNm la om datează de prin 2011, iar acum grație unui efort colectiv uriaș acest vaccin a trecut prin toate stadiile de evaluare a siguranței și eficacității – studii pe animale și 3 etape de studiu la om – faza 1, faza 2, faza 3.
Faza a 3-a a inclus 40.000 de participanți și a început în iulie. Nu au fost modificate pentru acest vaccin regulile de aprobare de către FDA sau Agenția Europeană a medicamentului; evaluarea datelor s-a făcut însă în timp real, după fiecare etapă și nu la sfârșitul tuturor etapelor studiului, ca de obicei, pentru a câștiga timp. Toate standrdele de siguranță și eficacitate au rămas la fel”, a scris specialistul pe contul său de Facebook, după ce s-a vaccinat.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
A.D.