Sars Cov 2 este cel mai nou venit în galeria patogenilor capabili să declanșeze o boală psihică. În urma bolii au fost constatate tot felul simptome sau chiar tulburări cronice. Dar afectați nu sunt doar cei care au fost efectiv bolnavi, spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu.
„Fenomenul psihologiei contagioase de stres postraumatic, care face că în comunitate să se răspândească simptome de Covid care nu au în spate o infecție, dar se prezinta identic și uneori sunt trăite groaznic de către individ.(…)
Unii s-au desensibilizat și din negare au trecut într-un veritabil clivaj. Ei trăiesc într-o lume polianică, care nu mai include Covid pentru că nu îl mai pot tolera emoțional”, explică Gabriel Diaconu.
În această perioadă, atitudinea autorităților în raport cu cetățenii trebuie să se schimbe: „Avem nevoie să ducem oamenii de mână către sănătate, nu spre o lume postpandemică apocaliptică, în care fiecare tremură în colțul lui și își linge rănile. Dacă oamenii ies din nou pe stradă, hai să-i ajutăm cu astfel de programe pentru sănătatea lor psihică și socială”.
Există o patologie psihiatrică a Covid?
Răspunsul încă așteaptă să fie dat. Au apărut studii recente care par să indice o creștere a frecvenței tulburărilor neuropsihiatrice în urma infecției cu Covid.
Știm deja cu siguranță că după infecția cu Covid sunt frecvente simptomele de tip insomnie, anxietate, atacuri de panică, dar au fost corelate coincidental și stări depresive.
Mai e o chestiune îngrijorătoare. S-a crezut inițial despre Covid 19 că este o boală eminamente de sistem respirator. Noua paradigmă spune că este și o boală sistemică de aparat circulator, o coagulopatie dată de noul coronavirus.
Dacă este o problemă circulatorie sistemică, creierul este un organ potențial țintă și vulnerabil, moment din care intervine și coimplicarea neurologică și psihiatrică.
Am văzut în această perioadă persoane care au suferit AVC-uri după infecția cu noul coronavirus, persoane a căror cogniție a fost tranzitor profund afectată, mai ales la vârstă: stări demențiale tranzitorii și episoade de confuzie.
Am văzut persoane fără istoric medical psihiatric care au făcut decompensări psihotice acute tranzitorii de scurtă durată care au necesitat medicație.
Și am văzut persoane care au rămas post-Covid cu o stare cronică de anxietate, tulburări alimentare și ale dispoziției.
Implicarea noului coronavirus în psihopatologie cred că este demonstrată, rămâne să fie explorată. O tratăm, psihiatrii, ca pe un generator de psihopatologie într-un context medical advers cum se întâmplă și după alte infecții virale.
Sars Cov 2 este cel mai nou venit în galeria patogenilor capabili să declanșeze o boală psihică.
Ați identificat și manifestări de tipul stresului post traumatic?
Există. Am observat PTSD, mai ales la cei care au trecut prin internări de durată medie sau lungă, care au avut nevoie de adaos de oxigen.
Dar sindromul de stres post traumatic poate să fie și interpersonal. Acești oameni au fost internați pe secție cu alte persoane a căror stare de sănătate s-a degradat și au decedat. Amenințarea, starea de sters, contemplarea cu deznădejde și teroare a morții sunt ingrediente obligatoriu premergătoare PTSD.
Am avut câteva cazuri cu manifestări la limită, cu tulburări de dinamică motorie, ceea ce ai vedea la soldați veniți de pe front, unde cad obuze și proiectile.
Contagiunea socială, psihologică a fost dramatică. Mediatizarea infecției Covid 19 a făcut ca unii oameni care nu au fost în cel mai mare dezastru să se manifeste în planul PTSD ca și cum ar fi fost acolo.
Am vorbit de infodemie și pandemie, dar nu despre fenomenul psihologiei contagioase de stres postraumatic care face ca în comunitate să se răspândească simptome de Covid care nu au în spate o infecție, dar se prezinta identic și uneori sunt trăite groaznic de către individ.
Am pacienți care își fac teste peste teste acasă, își măsoară concentrația de oxigen, se prezintă la camerele de gardă pentru că le-a crescut temperatura la 37,3 grade. Sunt sugestive pentru cât ne-a zdruncinat la nivel comunitar ultimul an și jumătate.
Este de tipul gravidității închipuite? Adică de frică ne inducem simptomele, ni le închipuim?
În psihiatrie vorbim despre nocebo, adică experiența autentică pentru individ a unor semne sau simptome nespecifice, dar cărora el le dă o explicație clară. Daca tușesc și am nasul un pic înfundat e clar că am Covid.
Nu sunt simptome false, ci interpretarea eronată a unor simptome.
Nocebo se întâmplă în general când oamenilor le-a fost activată axa de anxietate. Înainte se gândeau că au alergie la polen, acum se gândesc că au Covid.
Am avut la maratonul vaccinării oameni care au venit să se vaccineze pentru că nu mai suportau incertitudinea de zi cu zi că dacă se trezesc cu usturime în gât poate au Covid.
Au existat afectări psihiatrice și la oameni care nu au avut Covid sau simptome de Covid?
Asta este partea întunecată a Lunii. Avem aproape 30.000 de decese și peste un milion de persoane care au trecut prin infecție. Lângă ele au fost cu siguranță apropiați care s-au uitat poate cu groază.
Toți am trăit în aceeași baie informațională, iar lumea și-a estompat granițele. Peste 3 milioane de decese, un număr pe care nu îl poți împacheta mental.
Unii s-au desensibilizat și din negare au trecut într-un veritabil clivaj. Ei trăiesc într-o lume polianică, care nu mai include Covid pentru că nu îl mai pot tolera emoțional. Alți oameni au fost copleșiți, chiar dacă nu au trecut prin infecție. pentru că la ei pe stradă au început să moară oameni.
Dacă am avea o minimă viziune de intervenție, ar trebui să ne gândim acum la o mai bună îngrijire a sănătății mintale a românilor.
Asociația mondială de psihiatrie, din care fac parte, vorbește despre programe prin care să putem interveni în această degradare psihologică a omenirii.
Dar factorul politic și factorul sanitar central privesc asta cu ochi pieziși. Sănătatea mintală rămâne Cenușăreasa.
E multă debandadă, e mult populism, nu vedem de exemplu programe sistematice pentru copiii care au fost trimiși în online un an. E și puțină resursă, logistica e prăfuită, în anumite zone lipsește total.
M-aș bucura dacă statul ar reintroduce în școli forme de consiliere. Întoarcerea la școală de acum va fi de scurtă durată, va veni vacanța, dar la toamnă nu va fi mai puțin complicat. Frica va rămâne.
E suficient să te uiți că după ridicarea obligației de a purta mască pe stradă, mulți continuă să o poarte.
De ce?
Dacă sunt adoptate sub frică sau coerciție, noile deprinderi se transformă în reflexe de apărare. E ca un copil bătut de părinte care atunci când pică o lingură la școală ridică mâinile să se apere.
La fel e cu oamenii și masca. Amenințarea a venit și din partea patogenului, și din partea autorităților, care au impus amenzi și au creat viziunea punitivo-penală asupra încălcării regulilor.
Toate au fost măsuri scuzabile în contextul urgenței, dar acum plătim polița emoțională pentru asprimea măsurilor și durata implementării.
Avem nevoie să ducem oamenii de mână către sănătate, nu spre o lume postpandemică apocaliptică în care fiecare tremură în colțul lui și își linge rănile. Dacă oamenii ies din nou pe stradă, hai să-i ajutăm cu astfel de programe pentru sănătatea lor psihică și socială.
Altfel, psihiatria va absorbi până la un punct, dar și în următoarele luni, ani, vom vedea sindroame post-Covid psihologice care vor cotinua să țină mințile într-o stare destul de încastrată și abrutizată.
Sunt oameni care refuză să se mai uite la televizor considerând că isteria media face mai rău decât Covidul însuși. Așa este?
Nu e suficient să te bagi într-un buncăr informațional. Particularitatea contagiunii sociale e că devine imună la retragerea socială. Mesajul trece prin pereți, îl vezi pe stradă.
Omul e o fiară comunicațională. Deprivat comunicațional, mintea lui creează monștri cu mult mai tenebroși decât dacă ar ieși din buncăr.
A refuza să mai deschizi televizorul e o formă de evitare activă, unul dintre simptomele PTSD. Sănătatea e să te uiți în ochii dușmanului, om, bacterie sau virus, să-l înfrunți, să digeri.
Internalizarea este o acțiune de durată și uneori e nevoie să fie facilitată de un terț - duhovnic, psiholog, medic. Ai nevoie să te descarci și să preiei lecția de viață din fenomen.
Am și mulți colegi care au ei înșiși crize ale umanității lor. Nimeni n-a rămas neafectat.
Plus drame personale, așa cum ați trăit și dvs.
Privesc ceea ce i s-a întâmplat tatălui meu, mamei mele mai degrabă, ca pe o experiență intim transformativă, așa cum vedea Viktor Frankl experiența lui în lagăr. Pradoxal, acolo unde exista riscul să-mi pierd umanitatea, mi-am regăsit-o.
Cunosc mulți oameni, inclusiv cadre medicale, care în perioada aceasta au regăsit o candoare și o apreciere pentru seamănul lor, pentru spiritul de comunitate pe care poate le pierduseră.
Merită să le dam o șansă oamenilor, în loc să-i tratăm că pe niște copii care au coșmaruri sau au fost scoși de sub dărâmături. Și dacă le dai șansa să fie adulți, poți să fii surpins cât de bine se pot purta.
Și cum trebuie abordată pentru adulți campania de vaccinare?
Eu cred că ea a intrat acum într-o zona gri, unde se termină România voluntară, civilizată, urbană și intrăm în România rurală, care e ca la 1850 sau 1900, tributară miturilor, legendelor, gândirii magice, devoțiunii față de biserică sau față de autoritate.
O soluție universală nu se poate aplica în toată România. Ea trebuie adaptată și trebuie să câștigam sat cu sat. Asta va face că stahanovismul vaccinal să se risipească pentru că nu avem personalul pe care să-l trimitem pe coclauri.
Trebuie să ne ajustăm așadar așteptările. Este bine că am atins în orașe mari deja un 35-40%, pentru că oricum în România Covid acolo se concentra mai mult. Dar și oamenii din orașele mici și sate umblă sau sunt vizitați, deci este o chestiune de devotament social să vaccinezi până la ultimul moș sau babă din ultimul sat, la fel de cetățeni ca tine.
Maratonul vaccinal sau mersul la centrul de vaccinare nu se potrivește peste tot. Eu mi-aș dori mai multă insistență pe faptul că avem avizat un vaccin monodoză, pentru care logistică este simplificată, și nu e cu nimic mai rău decât primul vaccin intrat pe piață, care a câștigat cel mai mare prestigiu.
Așa cum va fi crucial să ne vaccinăm copiii de la 12 ani nu pentru că ei ar fi în pericol de moarte, ci pentru că odată cu începerea școlii sunt broscuțele de transmisie.
Sper ca oamenii care au un cuvânt de spus în comunitate să spună cuvântul potrivit și să pună pe primul loc interesul comunității.
Noi ne împiedicăm în sistemul de zvonistică și în faptul că orice vedetă poate apărea seara la TV să anunțe că epidemia s-a terminat. Mi se pare inacceptabil.
Mă uitam, doctor, ca prostul, la cine deține adevărul epidemiologiei. 59 de mii de medici care lucrează zilnic cu pacienți nu ar zice asta, iar o domniță care pe vremuri îmbrăca vedete decide că s-a terminat pandemia.
Impostocrația capătă forme din ce în ce mai fistichii în România. Căscăm gura la persoane care știm că nu sunt educate, nu au autoritate, dar ni se pare că au farmec. E drept că și statul nu are nevoie de dușmani, se rezolvă singur prin felul în care comunică autoritatea centrală, pompieristic, grețos autoelogios, agramat.
Chiar și în marile orașe se termină zona entuziaștilor vaccinării și trebuie captată zona reticenților. Cum?
În opinia mea, mișcarea afirmativă vaccinală în corpul medical poate să încline balanță. Eu mi-am făcut obiceiul să întreb pacienții dacă s-au vaccinat și să discut puțin cu ei despre acest lucru. Poate face asta și cardiologul, internistul sau chirurgul.
Medicii pot duce mesajul mai departe. Și dacă te uiți atent la fenomen vei vedea că frânele, ezitările, descumpănirea oamenilor au legătură cu realitatea că printre medici există voci disidente.
Deși avem în codul nostru deontologic și la nivelul Colegiului medicilor intrumentele necesare, ne-am sclifosit în a sancționa disidența medicală la vaccin pentru că am văzut-o ca drept la opinie medicală.
Ca medic, să refuzi accesul pacientului tău la un serviciu medical este o abatere gravă și incompatibilă cu profesia de medic. Când cineva perorează antivaccin în comunitatea medicală, când introduce viermele îndoielii, creează premisele îngreunării accesului la serviciul medical.
Sclifoseala medicală este mediul de cultură al negustorului de îndoială. El nu exploatează decât breșe deja create.
În vaccinologie studiile sunt covârșitoare, chiar în aceasta campanie, fară precedent în istoria umanității, au fost administrate un miliard de doze și avem o bază de date zdrobitoare despre eficacitatea vaccinurilor.
Au fost și cazuri sporadice de efecte adverse grave, raportate la un miliard. Am putea constata că mai mulți oameni au murit înecați cu un dumicat de pâine decât din cauza vaccinului.
Cum explicăm fenomenul de la UMF Iași în care mii de studenți la medicină au protestat față condiționarea participării la cursuri de vaccinare sau testare?
În Romania funcționează câteva organizații mai mult sau mai puțin subversive care deturnează inclusiv medicina de la menirea ei către zone un pic extremiste și radicalizate: noua medicină creștină, tabere cu influențe religoase care vin la pachet cu implicații mai mult sau mai puțin doctrinare dogmatice în practica medicală.
Mai sunt și pe la Timișoara, în Ardeal. Studentul la medicină e un om liber, dar niciodată opiniile care țin de propria spiritualitate nu ar trebui să interfereze cu actul medical. Gândirea îngustă religioasă creează astfel de momente.
Asemenea proteste nu vorbesc despre ce ar trebui să facem noi, ci despre cât de rătăciți au ajuns ei.
Ce ar trebui să predomine: modelul pozitiv de încurajare a vaccinării sau modelul condiționării?
Un măgăruș se conduce și cu bățul și cu morcovul, una nu o exclude pe cealaltă. Tot ce avem de făcut este să aducem la zi, în anul 2021, regulile de medicina muncii astfel încât persoanele să fie vaccinate.
Iar angajatorul are tot dreptul să impună prin regulament intern o anumită conduită sanitară care să includă vaccinarea. Poți să te revolți cât vrei, dar este bun simț.
Odată cu libertăți vin și responsabilități, una fără alta nu se poate. De aceea avem semafoare și bandă continuă pe șosea. Dacă ne ducem la restaurant nu cred că ne-ar coveni ca bucătarul să fie liber să-și sufle mucii în farfuria cu mâncare.
Logica negustorilor de îndoială e de scurtă durată. Când sunt de partea cealaltă a poveștii devin foarte intransigenți.
Toate mișcările de extremă care practică fanatismul până la urmă fac implozie. Ce s-a întâmplat cu curentele intrapandemice, retorica naționalistă și extremistă cu ocazia alegerilor, protestele anti-mască? S-a ales praful pentru ne-am văzut de treaba noastră.
Alte informații relevante pe subiect:
